Consiliul Rectorilor din Moldova a prezentat date privind numărul studenților în Republica Moldova, potrivit acestora studiile universitare din ţară sunt tot mai neatractive pentru tinerii moldoveni. Conform datelor în ultimii şase ani numărul studenţilor s-a redus cu aproape o treime, iar în ultimii nouă ani – aproape în jumătate.
În perioada anilor 2011 şi până în 2016, numărul studenţilor s-a redus cu 28 la sută, deci în anul de studii 2011-2012 aproape 104 de mii de persoane își făceau studiile la universitățile din țară, atunci în 2016 numărul acestora s-a micșorat până la 74 de mii, scrie canal2.md.
Cel mai neatractiv mediu conform datelor prezentate este domeniul protecției mediului în 2016 la facultățile din domeniu își făceau studiile doar 25 de studenți, numărul acestora este în scădere cu aproape 60 la sută, față de 201, alt domeniu este asistența socială din 2011 și până în 2016, numărul de studenți a scăzut cu peste 50 la sută și a ajuns la 973.
Iar în domeniul arhitectură și construcții s-a înregistrat o scădere cu peste 40 la sută, acest domeniu fiind atractiv pentru 3 052 de persoane.
În ultimii șase ani, s-a atestat o micșorare a numărului de studenți cu aproape 57 la sută și în domeniul serviciilor de transport, unde anul trecut studiau 114 persoane.
Cea mi mică scădere, de 4,7 la sută, a fost înregistrată pe domeniul științe politice, unde își făceau studiile, anul trecut, aproape 5.000 de studenți. Iar în domeniul farmaceutic se atestă o scădere de 7,3 la sută, fiind înregistrați aproape 500 de studenți.
Admiterea la studiile superioare se va desfășura în perioada 24 iulie – 9 august 2017. Viitorii studenți pot să se înscrie la concursul de admitere la mai multe specialități fie chiar și din diferite domenii sau instituții, dar pot fi înmatriculați la o singură specialitate cadrul unei singure instituții de învățământ superior, unde vor depune documentele în original.

