Site icon studentus.md

Cea mai PRESTIGIOASĂ universitate din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova este cea mai prestigioasă instituţie de învăţământ superior din Republica Moldova. Cel puţin aşa arată clasamentul mondial Ranking Web of Universities elaborat de Consiliul Superior de Investigaţii Ştiinţifice din cadrul Ministerului Ştiinţei şi Inovării al Spaniei şi topul 4International Colleges and Universities realizat de 4icu.org

 Clasamentul Ranking Web of University este unic în lume, iarprezenţa pe web şi vizibilitatea sunt utilizați ca indicatori de performanţă la nivel mondial ai unei universităţi. În cadrul elaborării topului, se ţine cont de conţinutul informaţiei şi materialelor postate pe site, inclusiv volumul şi calitatea publicaţiilor electronice, prezenţa la nivel internaţional a instituţiei de învăţământ, dar şi relaţiile pe care le are aceasta la nivel social, economic, cultural şi politic.

Astfel, Universitatea de Stat din Moldova deţine întâietate în rândul instituţiilor de învăţământ superior de la noi din ţară, poziţionându-se pe locul 3.432, fiind urmată de Universitatea Tehnică a Moldovei – poziţia 4.220, Academia de Studii Economice din Moldova – poziţia 7.220, Univestitatea Liber Internaţională din Moldova – poziţia 7.696, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie – poziţia 8.524.  

Topul se publică din anul 2004. În acest an, în clasament au fost incluse21.451 de universități din întreaga lume, dintre care 26 de instituţii de învăţământ din Republica Moldova. Pentru prima dată, universităţile din Republica Moldova au fost incluse în Ranking Web of  University în anul 2010. 

Cel de-al doilea clasament, 4International Colleges and Universities,reprezintă un motor de căutare internaţional al celor mai renumite universităţi şi colegii acreditate din lume. Acesta include 11.160 colegii şi universităţi, din 200 de ţări.

Scopul acestui site este de a oferi un clasament de popularitate a universităților din lume, bazându-se pe popularitatea site-urilor acestora. Acest clasament are rolul de a ajuta studenții și cadrele didactice să înțeleagă cât de populară este o anumită instituţie de învăţământ superior într-o țară străină. 

Şi acest clasament, în cadrul căruia au fost incluse 19 instituţii de învăţământ din ţara noastră, arată că Universitatea de Stat din Moldova este cea care conduce topul celor mai populare universităţi din ţară, situându-se pe locul 3.543. Urmează  Universitatea de Stat de Medicina şi Farmacie – locul 5.812, Academia de Studii Economice din Moldova – locul 5.849, Universitatea Tehnică a Moldovei – locul 6.025, Univestitatea Liber Internaţională din Moldova – locul 6.196.

sursa:www.publika.md

Exit mobile version