Orice licean îşi doreşte să treacă la următoarea treaptă de şcolarizare, care, pe lîngă faptul că îţi oferă oportunităţi de dezvoltare profesională şi vine ca un ajutor în regăsirea fiecăruia dintre noi, mai vine şi cu probleme de ordin educaţional.
Trecerea de la o treaptă de învăţămînt la alta poate fi uneori grea psihologic, dar te poate împovăra cu prea multe materii sau cu un curriculum absolut diferit de cel din şcoală.
Diferenţele de program, dar şi cele de gestionare a zilei de lucru sînt majore şi, venind la universitate, nu numai că înveţi ce înseamnă o săptămînă pară sau impară, cu care te obişnuieşti abia la sfîrşitul primului semestru de învăţămînt, dar te acomodezi şi cu sistemul de la Bologna , cu creditele pe care trebuie să le acumulezi pe parcursul anului sau cît de bună e calea profesională pe care ai ales-o.
Valeria Grigoriev e studentă în anul I, la facultatea de Farmacie şi, desigur, că o asemenea facultate necesită multă răbdare, timp şi dedicaţie. Ea spune că în urma unui efort considerabil materia şcolară poate fi asimilată la un nivel excelent, însă cea universitară – nicidecum. Materiile sînt noi şi este greu, deoarece materialul predat este de nivel ştiinţific şi acesta trebuie asimilat cu exactitate, ceea ce iaraşi este destul de complicat. De timp liber nu prea dispune, însă este sigură că efortul contează, deoarece speră la o carieră în acest domeniu.
Sînt şi eu studentă în anul I şi am simţit pe pielea mea ce înseamnă o schimbare bruscă de decor în domeniul educaţional, însă astfel de schimbări nu m-au descurajat, din contra. Sistemul educaţional universitar este diferit de liceu doar din perspectiva materiilor noi care se predau la fiecare facultate în parte. Este destul de greu să te obişnuieşti să faci prelegeri cu încă 60 de oameni (cel puţin) în acelaşi auditoriu şi o lecţie de 80 de minute s-ar putea părea nespus de lungă la început, însă cu timpul te acomodezi şi fiecare detaliu devine arhicunoscut.
Probabil că învăţămîntul universitar nu e chiar atît de înfricoşător cum ni se pare în anii de liceu şi nu e într-atît de complicat să te acomodezi, cert e că schimbarea de sisteme este într-adevăr greu de digerat de la început. Unii studenţi se simt copleşiţi de noua materie , care, fie că e total diferită de ceea ce au învăţat la şcoală, fie că se complică pe an ce trece şi nu pot ţine pasul cu schimbările ce au loc, însă în astfel de cazuri unica soluţie este munca asiduă pentru a avea rezultate pe măsură.
Personal, învăţ la o facultate în care se pune accent pe spirit civic şi creativitate şi cred că nu sînt împovărată de informaţii noi sau de un curriculum prea complicat. Totuşi, universitatea întotdeauna va fi mai grea decît şcoala, dar odată ce am devenit studenţi dificultăţile învăţămîntului universitar ar trebui să fie un risc pe care să ni-l asumăm.
Nicoleta Cîrlig, USM