Perioada de depunere a dosarelor pentru admitere la studii în România este între 17 – 31 iulie 2015. Dosarele vor fi depuse personal la sediile misiunilor diplomatice ale României din Cahul, Chișinău și Bălți, în prezența Comisiei mixte.
Metodologia de şcolarizare a cetăţenilor de origine etnică română din Republica Moldova, din alte state învecinate şi a etnicilor români cu domiciliul stabil în străinătate în învăţământul din România o puteți descărca aici.
Lista de acte pentru admitere (studii universitare) 2015 – 2016:
1. Cerere de înscriere – formular tip (se va putea obţine la consulat în momentul admiterii sau îl găsiţi în arhiva cu metodologia) descarcă model de cerere completată;
2. Copii legalizate după:
– diploma de bacalaureat (pentru absolvenţii promoţiei anului curent, dacă încă nu aveţi diploma de BAC, prezentaţi copie după adeverinţa de absolvire a liceului, având înscrisă media anilor de studii şi a examenului de bacalaureat)
– foaia matricolă privind studiile liceale, în care sunt înscrise şi notele / calificativele obţinute la bacalaureat (descarcă model de foaie matricolă).
3. Copie legalizată a certificatului de naştere (în limba română)
4. Copie legalizată a certificatului de căsătorie (dacă este cazul)
5. Adeverinţa medicală care să permită accesul în colectivitate prezentată în original
6. Xerocopii după:
– buletinul de identitate/Cartea de Identitate
– anexa la buletinul de identitate cu indicarea domiciliului stabil
7. Xerocopie după paşaport
8. 1 Fotografie 3/4, care se aplică pe cerere
Lista de acte pentru admitere la liceu 2015 – 2016:
1. Cerere de înscriere – formular tip (se va putea obţine la consulat în momentul admiterii sau îl găsiţi în arhiva cu metodologia);
2. Acordul conducerii unităţii de învăţământ preuniversitar (pentru locurile cu scutire de taxe şcolare) – nu trebuie prezentat de către candidat;
3. Certificat de studii gimnaziale efectuate în Republica Moldova (copie legalizată);
4. Adeverinţă cu notele obţinute la tezele cu subiect unic în România (copie autentificată de unitatea de învăţământ) – pentru cei care au terminat gimnaziul în România;
5. Foaie matricolă pentru ciclul gimnazial (copie legalizată) – pentru absolvenţii de clasa a IX-a din Republica Moldova;
6. Foaia matricolă pentru clasele V-VIII, cu calculul mediei generale (copie autentificată de unitatea de învăţământ), pentru absolvenţii din România;
7. Certificat de naştere sau cartea de identitate (copie legalizată în limba română);
8. Copie după Paşaport/carte de identitate a candidatului şi al părinţilor/tutorilor legali;
9. Acordul scris al părinţilor/tutorelui pentru înscrierea elevului/elevei la concursul de admitere în România (declaraţie notarială); declaraţia notarială a părintelui (tutorelui legal) privind şcolarizarea în România a elevului(ei) minor(e);
10. Adeverinţă medicală tip care să permită accesul în colectivitate prezentată în original;
11. 1 Fotografie ¾ care se aplică pe cerere;
12. Recomandarea în scris a ierarhilor sau acordul conducătorilor locali de culte din România (numai pentru candidaţii la admiterea în învăţământul preuniversitar teologic);
Sursa: gorobic.com