Site icon studentus.md

O nouă disciplină la UTM

„Teoria şi practica integrării europene”- este o nouă disciplină care va fi studiată de studenţii din anul I şi II de la toate cele 10 facultăţi de la Universitatea Tehnică a Moldovei(UTM). Aceasta este decizia Senatului UTM din 28 ianuarie.

 

Rectorul  UTM, academicianul Ion Bostan, a venit cu această  iniţiativă de instituire a disciplinei. „Studenţii ar trebui să devină promotori activi ai ideii europene în satele şi oraşele din ţară. Trebuie să studiem detaliat Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi să găsim în el esenţa pentru fiecare disciplină de studiu predată în universităţi”, a menţionat rectorul UTM.

Noua disciplină va fi instituită în cadrul presă al UTM, Catedrei de ştiinţe socioumane. Pentru plata salariilor profesorilor care vor preda modulele noii discipline, Senatul UTM a aprobat alocarea a 78 de mii de lei din contul special al universităţii.

La fel, Senatul a solicitat conducerii Facultăţii de Inginerie Economică şi Business să planifice diversificarea tematicii materiei disciplinelor economice, utilizînd conţinutul prevederilor Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Irina Covriga, ULIM

Exit mobile version