Dimineață, opt fără cincisprezece, tineri în halate albe, cu cafele în mâini, cu cearcăne și emoții care discută înflăcărat unii cu alții. Da! Probabil v-ați dat seama despre cine este vorba.
Studenții de la medicină, bineînțeles! Este ultimul examen pentru cei din anul trei. Iar ca să mă infiltrez și eu mai bine îmi iau o cafea și-mi mai iau și aerul ăla de om preocupat și încep astfel să mă plimb de colo-colo încercând să prind frânturi din dialogurile viitorilor doctori. ’’Uf… îmi pare că nu-mi mai amintesc nimic. Tare mi-e frică.’’ Spune cineva. Ceva mai încolo un grup repetă hemostaza.
Trag cu urechea la discuția altui grup, iar aici este vorba despre apendectomie, și apendicită, și plăgi, și fracturi, și gangrenă, și asepsie, și antisepsie și încă multe alte lucruri. Aici se discută despre tot, sunt geniali oamenii ăștia… Probabil aș mai fi auzit și alte lucruri interesante, dar se face curând ora opt și începe examenul. Așa că oamenii în halate albe încet-încet dispar din vizor pentru vreo două ore. Captivant decor, nu? Dar dacă vă imaginați că acest articol va fi despre cum este să fii student la medicină aveți dreptate doar parțial. Zic parțial, deoarece am încercat să văd asta prin ochii studenților internaționali.
Israel, Siria, Turcia, România, India, Finlanda sunt doar câteva dintre țările de baștină ale mediciniștilor internaționali. Datele oficiale arată că la USMF își fac studiile persoane din 32 de țări. Pornind de la această idee, m-am înarmat cu determinare și curaj, mi-am luat inima în dinți și reprtofonul în buzunar și am pornit. La orizont apare primul potențial intervievat. ”Bună ziua, mă numesc Natalia…” întrebare? Interviu?…și BAH un NUUU de toată splendoarea.
Situația se repetă de vreo 2-3 ori și eu înțeleg că străinii sunt foarte reticenți și neîncrezători atunci când vine vorba de presă. Eram pe punctul să renunț și să plec acasă când zic să mai încerc o dată. Și zic:”Bună, îmi zice Natalia. Ai avea câteva clipe ca să-mi răspunzi la niște întrebări?” ”Da sigur!” Evrica! Și iată așa începe povestea primului meu interviu din acea dimineață.
Primul meu erou se numește Khalaila Mohammad și vine din Israel.
De ce ai ales să vii să faci medicină în Moldova?
Am venit aici la îndemnul unor prieteni care au făcut și ei medicină în Moldova. Ei m-au ajutat foarte mult ca să vin la Chișinău și ca să mă integrez. Și asta mai ales în primele săptămâni, când eu nu cunoșteam nimic de pe aici.
Care au fost primele impresii despre țară și oameni?
Moldova e o țară bună! (zâmbește) Ceea ce mi-a plăcut în țara asta sunt oamenii. Oamenii aici sunt foarte înțelegători.Ei vorbeau cu mine chiar dacă știau că sunt străin. Oamenii voştri sunt prietenoși. Mi-a mai plăcut mult natura, care este foarte bogată. În primul an când am venit primăvara a fost WOW, era tare plăcut să ieși la plimbare la Malina Mică în acea perioadă. Dar trebuie să spun și despre iarnă, este deosebit de rece, dar în același timp minunată pentru că este zăpadă foarte multă. La noi, în Israel nu ninge niciodată aproape. Eu am fost foarte entuziasmat să merg prin zăpadă în timp ce ningea. A fost foarte frumos.
Care au fost primele impresii despre USMF N. Testemițanu?
Eu aveam o părere bună despre universitate, înainte să vin aici, deoarece știam că diploma USMF este recunoscută de Ministerul Sănătății al Israelului. Deja când am venit la universitate mi-a plăcut seriozitatea și disciplina de aici. Faptul că lecțiile se încep și sfârșesc la o anumită oră, există orar de recuperări, este un lucru bun. Mi-au plăcut chiar și regulile de la catedre care erau pentru toți studenții aceleași.
Cum sunt colegii tăi moldoveni?
Moldovenii sunt foarte buni, eu am o relație strânsă de prietenie atât cu colegii din Israel, dar și cu cei din Moldova. Moldovenii m-au ajutat foarte mult să mă integrez și au fost foarte prietenoși și colegiali de fiecare dată. Mi-a plăcut atunci când mergeam împreună cu toată grupa la cafea sau la înghețată.
Te-ai gândit să rămâi în Moldova după absolvire?
Nu! Asta în nici un caz. Pentru că la voi salariul unui medic rezident nu este mai mare de două mii lei, pe când la noi salariul începe de la 2000 euro. Iar atunci când devii medic cu acte în regulă, în țara mea, câștigi cel puțin șase mii de euro lunar. Eu cred că este un început bun. Și, din această cauză, plec mai bine în Israel.
Unde și cum petrec timpul liber studenții internaționali?
Pe noi ne găsești mai des cu bicicletele la Valea Morilor, Valea Trandafirilor, Dendrariu. Parcurile voastre sunt foarte frumoase și verzi (noi nu prea avem asta în Israel). Mai mergem în cafenele sau la Karaoke, uneori și cluburi. Uneori ieșim să jucăm fotbal cu prietenii. Eu, personal dacă am timp liber îmi place să ascult muzică sau să privesc filme. Îmi place, însă și să studiez la bibliotecă acolo e liniște și poți să înveți cât vrei.
Ce știai despre Moldova înainte să vii aici?
Nu știam mare lucru. Cunoșteam doar că este o țară postsovietică, comunistă. Mai știam că natura la voi este foarte frumoasă și m-am convins de acest lucru când am ajuns în Moldova. De asemenea cunoșteam că aveți ierni lungi și geroase, cu zăpadă multă.
Ce părere ai despre limba română?
Ca nivel de dificultate este normală. Eu am învățat-o ușor. Am știut să vorbesc româna după trei luni. M-a ajutat mult și pregătirea pe care o făceam în cadrul universității. După ce am finisat primul an, deja puteam să vorbesc destul de bine. ( Trebuie să remarc că vorbește foarte bine româna. Foarte bine și corect și în acest sens ar trebuie să fie un exemplu pentru noi moldovenii, dar și pentru alte categorii etnice).
Ai reușit să vizitezi careva locuri din Moldova?
Eu am fost doar la Orhei. Știu însă că în Moldova sunt multe locuri pitorești.
Ce poți să zici despre Malina Mică?
Este într-adevăr foarte mică (zâmbește). Sunt mulți, dar foarte mulți studenți și medici, și mașini, și spitale, și gherete. Seamănă cu un mare haos. E tare aglomerată și este mai frig acolo, deoarece este amplasată pe versant.
Îmi iau rămas bun de la Mohammad, care se grăbește să ajungă cât mai curând la avion. Azi începe vacanța și el pleacă în țara sa natală. Dar, spre marea mea mirare, aproape că imediat îmi găsesc ”o nouă victimă”. Spun victimă fără să exagerez pentru că sărmanul tocmai ieșise din sala de examinare când hopa și eu, sâcâitoarea cu întrebările. Este vorba despre un student din Turcia care a preferat să rămână anonim. Amabilul X spune că în linii mari ar defini Moldova și comunitatea USMF ca pe una foarte primitoare și prietenoasă. Îi place la noi și îi plac locurile frumoase din afara Capitalei. Câteva dintre locațiile preferate sunt Orhei, Cetatea Soroca și Mileștii Mici, „acolo unde sunt vinuri foarte bune, dar și foarte scumpe” zice el. Întrebat despre pasiunile sale, acesta spune ”Mie îmi place să joc fotbal și îmi place să urmăresc știrile care țin de domeniul politic, economic, dar și care care vizează relația moldo-turcă. Urmăresc ce se întâmplă atât în țara mea cât și în țara ta”. Despre limba română spune că este foarte frumoasă, dar că i-a fost mai greu s-o învețe. ”A fost mare bătaie de cap cu pluralul și singularul, cu genurile substantivelor, articolele hotărât și nehotărât, timpurile verbului la voi e total diferit și complicat. Nu-i place Mălina Mică, pentru că e aglomerată, preferă mai mult parcurile și locurile liniștite. De asemenea, nu este adeptul rețelelor de socializare pentru că, zice el îl distrag de la studiu. Și nici nu plănuiește să rămână în Moldova după absolvire chiar dacă și-a făcut prieteni aici, iar recent și o prietenă moldoveancă la care ține mult. Cauza ar fi sărăcia și toți factorii care o întrețin. În momentul în care lista mea cu întrebări s-a epuizat, reportofonul se odihnea deconectat în geantă, iar eu eram pe punctul să-mi iau la revedere de la intervievat, acesta m-a surprins cu o istorioară. Istorioară care relevă un subiect foarte actual: discriminarea în baza apartenenței etnice. Nu o să dau toate detaliile aici, nu ar avea rost. Cu toții am simțit măcar odată sentimentul marginalizării…și știm cum e. Cert este că neașteptat lucrurile au luat o altă turnură. Și eu trebuie să recunosc: asta m-a bulversat și m-a scos un pic din zona mea de confort. Norocul meu a fost că turcul s-a dovedit a fi o persoană educată și asta ne-a permis să încheiem dialogul pe note plăcute.
Șase iulie 2017, ultimul examen pentru studenții anului trei. Motiv de bucurie pentru internaționali, căci ei în scurt timp vor lua calea Aeroportului Internațional Chișinău. Iar de acolo…de acolo fiecare va zbura spre țara sa de origine, ducând cu sine un bagaj enorm de emoții și experiențe adunate zi de zi, timp de un an. Plec și eu acasă, cu același amalgam de impresii pe care abia aștept să le aștern pe foaie. Impresii despre niște oameni curajoși care au venit din altă țară, și care au reușit să se adapteze vieții și condițiilor de la noi. Impresii despre studenții internaționali de la USMF Nicolae Testemițanu.