Site icon studentus.md

Ziua Cunoștințelor sărbătorită de UPS ”I. Creangă”

În prima zi de toamnă, studenții Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” au avut parte de surprize plăcute din partea colegilor și administrației universității.

Studenții nou veniți, ai Universității Pedagogice, au avut parte de o primire caldă și o îndrumare pe măsură, din partea rectorului, administrației, a unor absolvenți dar și desigur din partea unor invitați speciali.

 

”Boboceii” de la UPSC au fost primiți cu drag, la un concert dedicat ”Zilei cunoștințelor”, care a avut loc în incinta Palatului Republicii. Celebrarea a început cu un aer patriotic, fiind audiat imnul Republicii Moldova după care au urmat cuvintele înțelepte de îndrumare și felicitare a rectorului, dlui Nicolae Chicuș. Invitații speciali ai sărbătorii, au fost poetul, traducătorul și omul politic din Republica Moldova, Ion Hadîrcă, doctor în pedagogie și directorul Liceului Teoretic ”I. Creangă”, Valentin Guzgan și vicepreședintele Sidicatului Educației și Științei, Ion Bulat, care au venit cu un cuvânt de bine și o urare de an cît mai bogat intelectual și cît mai ”roditor” pentru studenții anului I.

Divertismentul și dispoziția bună au fost aduse de către către corul universității, cîntăreți special invitați dar și de dansatorii Clubului Sportiv de Dans ”Codreanca” și de dansatoarele ”Flamenco” de la Centrul Republican pentru Copii şi Tineret ”ARTICO”.
La final, studenții anului I a ciclului licență, au fost rugați să depună Jurământul Studentului Sîrguincios, astfel fiind ”botezați” în noua lor familie, cea a Universității Pedagogice de Stat ”Ion Creangă”.

Exit mobile version