Site icon studentus.md

ODIMM – prietenul tinerilor în antreprenoriat

Dacă eşti un tânăr dornic de a deschide o afacere în Moldova şi eşti doldora de idei inovatoare, ODIMM îţi vine în ajutor! Organizaţia pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este dedicată tinerilor pentru studiu,  educaţie antreprenorială şi susţinere în realizarea ideilor de business. Programul poate servi drept o platformă de promovare pentru cei ce vor să-şi deschidă o afacere la ei acasă.

ODIMM își propune stimularea spiritului antreprenorial și încurajarea inițiativelor de afaceri
într-o economie modernă, în care tinerii creativi pot crește nivelul de competivitate, pot să țină pasul cu tehnologia, și sunt motivați să aducă un plus de siguranță financiară.
Cu tenacitate, energie, experiență și professionalism ei pot fi parte a procesului și eforturilor de regenerare a economiei.

Programul are drept scop integrarea tinerilor din Republica Moldova în circuitul economic, prin facilitarea lansării și dezvoltării afacerilor sustenabile.
Pentru realizarea scopului sunt stabilite următoarele obiective specifice ale Programului:
-stimularea spiritului antreprenorial în rândul tinerilor;
-dezvoltarea competențelor antreprenoriale prin asigurarea suportului informațional, consultativ și educațional;
-susţinerea financiară  a tinerilor pentru lansarea și dezvoltarea unei afaceri, cu accent sporit pe afacerile inovative care sunt alineate sau ar contribui la dezvoltarea durabilă;
-facilitarea implementării inovaţiilor, a transferului tehnologic şi de know-how;
-creşterea numărului întreprinderilor active şi a locurilor de muncă în zonele rurale.
Sunt eligibili tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, cetățeni ai Republicii Moldova,
doritori să inițieze o afacere sau care conduc deja o întreprindere nou-înregistrată în zonele rurale și urbane.
Derularea programului va include 4 etape:
1. Identificarea ideilor de afaceri.. Scopul acestei etape este de a stimula creativitatea
tinerilor din toată țara privind generarea ideilor de afaceri și identificarea celor mai
viabile și inovatoare.
2. Concursul notelor de proiect. Formare antreprenorială. În cadrul acestei etape, se va  face selectarea tinerilor în baza ideilor de afaceri prezentate în nota de concept; instruirea
în inițierea afacerii; elaborarea și prezentarea proiectului investițional; accesarea suportului consultativ prin „business voucher”. Scopul este de a oferi support tinerilor în testarea ideii de afaceri şi elaborarea proiectului investiţional.
3. Concursul proiectelor investiţionale şi finanţarea nerambursabilă, în cadrul căreia se
vor selecta şi finanţa cele mai viabile şi inovatoare proiecte investiţionale, pentru
finanţare ulterioară.

4. Monitorizare şi support post-finanţare. Se vor evalua rezultatele implementării proiectului investiţional, dar şi corespunderea cu indicatorii planificaţi. Scopul acestei etape constă în realizarea procesului de gestiune a tuturor componentelor și etapelor Programului și evaluarea rezultatelor cantitative și calitative stabilite.

Programul oferă tinerilor 3 forme de suport:
 Instruiri în domeniul antreprenorial, suport informațional, consultativ și de mentorat la
etapele de elaborare și implementare a proiectului investițional;
 „Business voucher” pentru accesarea serviciilor de instruire și consultanță în valoare de
până la 10 mii lei;
 Finanțarea proiectului investițional în sumă de până la 180 mii lei.
În cadrul programului, se va acorda prioritate afacerilor care vor crea locuri de muncă sau vor desfăşura activităţi de producere şi prestări de servicii în zonele rurale; afacerilor care conţin activităţi inovatoare sau îşi propun să implementeze proiecte de transfer tehnologic şi de know- how; afacerilor axate pe dezvoltarea domeniilor agro-alimentar, industria uşoară şi creativă; turism; dar şi, afacerilor bazate pe dezvoltarea în sistemul sănătăţii, ştiinţei sau tehnicii, sistemelor de reproducere a energiei regenerabile.
De neglijat vor fi afacerile ce presupun antreprenoriat în case de amanet, jocuri de noroc,
comercializarea cu armament, activităţi de producere şi comercializare a tutunului şi alcoolului.
Confrom statisticii din anul 2020, în cadrul Programului “START pentru tineri” ODIMM, s-au
oferit 240 de contracte de finanţare nerambursabilă, au fost lansate 182 de afaceri în zonele rurale, s-au creat 551 locuri de muncă.
Înregistrarea are loc pe site-ul oficial odimm.md, rubrica “înregistrează-te”. Pentru a face
cunoștință și a putea completa operativ formularul de aplicare electronic, e necesar de a descărca versiunea doc a Formularului de aplicare şi de a pregăti răspunsurile și actele necesare în format pdf.
Sursă: odimm.md

Caraulan Angela, Şcoala de Jurnalism STUDENTUS

Exit mobile version