Site icon studentus.md

Pentru prima oară o echipă de elevi va participa la olimpiada la robotică

O echipă de elevi din Moldova vor participa, pentru prima oară, la olimpiada mondială specializată de robotică „First Global Challenge”, care va avea loc pe 16-18 iulie la „DAR Constitution hall” din Washington.

Potrivit agenţiei INFOTAG, organizatorii au menţionat că la olimpiadă vor participa elevii de 15-18 ani din 160 de ţări ale lumii. Scopul acestei olimpiade constă în dezvoltarea interesului pentru ştiinţă, inginerie şi tehnologie, pentru ca tineretul să-şi formeze o carieră în acest domeniu. Echipa naţională de robotică este formată din campionii concursurilor anterioare „First Lego League Moldova”, care este principalul concurs al roboticii şi tehnologiilor între elevii cu vârsta de până la 16 ani.

Tema despre care va fi olimpiada este „H2O Flow”, sau mai simplu accesul la apa potabilă. Organizatorii au ales tema dată, deoarece este o problemă globală cu care populația se confruntă demult și implică chiar și tinerii pentru a soluționa această problemă. Aceasta constituie una dintre problemele mondiale contemporane. Participanţii echipelor au creat şi programat roboţi care simulează îndepărtarea particulelor dăunătoare din apa râului. În aşa fel, în afară de participarea la competiţia de robotică, elevii vor putea înţelege că problemele globale pot fi soluţionate cu ajutorul tehnologiilor, comunicării şi colaborării.

Participarea echipei din Moldova la concurs a devenit posibilă datorită susţinerii Proiectului competitivităţii în Moldova, finanţat de USAID şi Guvernul Suediei. Conducătorul misiunii USAID în Moldova, Karen R. Hilliard, a remarcat că „susţinând industria IT în republică, Agenţia susţine aspiraţia Republicii Moldova de a deveni un stat cu o economie durabilă”.

„Acest lucru se poate realiza prin investiţii în tânăra generaţie. Noi considerăm că studiile în domeniul roboticii, tehnologiilor, ştiinţei, matematicii şi artei sânt componentele necesare pentru crearea forţelor de muncă corespunzătoare cerinţelor secolului al XXI-lea”, a susținut Karen R. Hilliard. Așteptăm ca echipa de elevi care pleacă la olimpiadă să se întoarcă de peste ocean cu cele mai mari premii.

Exit mobile version