Site icon studentus.md

Veste bună pentru sportivii moldoveni

Veste bună pentru toţi sportivii! Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi de plată a burselor lunare sportivilor de performanţă.

În scopul susţinerii sportivilor de performanţă, membri ai loturilor naţionale, care au obţinut performanţe deosebite în cadrul competiţiilor naţionale şi internaţionale, zilele acestea, în cadrul şedinţei Guvernului a fost aprobat Regulamentul cu privire la modul de stabilire şi de plată a burselor lunare sportivilor de performanţă. Acesta a fost elaborat de către Ministerul Tineretului şi Sportului pentru a remedia situaţia de lipsă a cadrului legal în acest sens. Aşadar, sportivii cărora nu le-au fost acordate burse în ultimile 4 luni vor primi remunerarea pentru perioada indicată.

Regulamentul readuce în vigoare prevederea care abilitează Ministerul Tinertului şi Sportului să achite burse sportivilor, aceasta fiind exclusă în redacţia precedent a Legii cu privire la cultura fizică şi sport.
Documentul stipulează modul de stabilire şi de plată a burselor sportivilor de performanţă care au obţinut medalii sau rezultate deosebite pentru Republica Moldova la probele individuale sau pe echipe la Jocurile Olimpice, Paralimpice, campionate mondiale, europene (seniori, tineret) sau Universiada Mondială, exclusiv la ramurile de sport olimpice. Acestea variază în funcţie de performanţele sportivilor.

Astfel, deţinătorii medaliei de aur la Jocurile Olimpice şi Paralimpice vor primi o bursă lunară de 15 mii de lei. Medaliaţii cu argint la Jocurile Olimpice şi Paralimpice sau cu aur la Campionatul Mondial vor beneficia de 12 mii de lei lunar, iar pentru medalia de bronz la Jocurile Olimpice şi Paralimpice, de argint la Campionatul Mondial sau de aur la Campionatul European sportivii vor avea o bursă de 10 mii de lei. Cea mai mică bursă, în valoare de 2 mii de lei, va fi oferită sportivilor care au participat la ultima ediţie a Jocurilor Olimpice şi deţinătorilor locurilor 2 şi 3 ai Campionatului Europei pentru juniori.

Bursele se vor acorda pe o perioadă determinată: pe partu ani – medaliaţilor Jocurilor Olimpice şi Paralimpice, pe doi ani – medaliaţilor campionatelor mondiale şi europene (seniori), precum şi ai Universiadei Mondiale de Vară care se desfăşoară o dată la doi ani, şi pe o perioadă de un an în cazul medaliaţilor campionatelor mondiale şi europene, care se desfăşoară anual şi studenţilor medaliaţi ai campionatelor internaţionale.

Dreptul la bursă se stabileşte în baza demersului federaţiei de profil, care va înainta Ministerului Tineretului şi Sportului pahetul de documente corespunzătoare pentru stabilirea cuantumului şi a perioadei de achitare a bursei. Pentru anul 2014, mijloacele financiare necesare punerii în aplicare a acestui Regulament au fost prevăzute în bugetul ministerului.

Exit mobile version