Site icon studentus.md

(EVENIMENT) Picnic Food Fest

|||

Duminică, 19 iulie, pe teritoriul Sky Land Camping & Resort, a avut loc evenimentul Picnic Food Fest. În cadrul evenimentului s-au adunat cei mai buni bucătari pentru a împărtăși cele mai bune și populare rețete de street food din întreaga lume.

Picnic Food Day nu a fost doar o celebrare a bucatelor gustoase și sănătoase, dar și un adevărat festival unde lumea a putut să se odihnescă, a aflat mai multe despre bucatele preferate, iar gospodinele au discutat cu bucătarii renumiți pentru a afla mai multe despre anumite produse.
În cadrul festivalului au fost prezenți peste 30 de participanți, printre care nu doar reprezentanți de la restaurante dar și oameni simpli.

Acest eveniment a da tonul unei noi tradiții – cea de a discuta cu bucătarul-șef, așa cum se face în State sau în alte regiuni gastronomice.
Cei ce au fost prezenți la eveniment au putut savura din spectrul deplin al culorilor street food – porumb pe gril, stridii, sangria, paella, sandvișuri, rolluri, falafel, aperitivele tapas, burgere, prăjituri Eclairs și mai multe.
Prețurile pentru bucate au variat între 20 și 70 de lei maximum. Colaborarea dintre organizatori și restaurante a fost fructuoasă pentru a putea oferi cele mai bune și proaspete bucate la prețuri accesibile pentru oaspeții evenimentului.

Ideea de a organiza acest festival aparține Olgăi Buks și a apărut acum doi ani, scopul acestuia fiind de a demonstra că în Republica Moldova sunt restaurante în care bucătarii se dedică cu trup și suflet la procesul gătirii unor bucate extrem de bune. Astfel, festivalul a fost o încercare de a ridica nivelul de apreciere a restaurantelor în Republica Moldova.

 

Exit mobile version