Zece tinere au luptat aseară pentru titlul de MISS ASEM 2015. Concursul s-a desfăşurat pe data de 26 martie, într-un local din capitală.
Studentele au avut de înfruntat patru probe. Ele şi-au demonstrat calităţile artistice, s-au lădutat cu idei de afaceri, şi-au prezentat sponsorii şi, într-un final, au defilat în rochii de mireasă.Cel mai important titlu a fost câştigat de o studentă de la Facultatea de Contabilitate. Tânăra a fost recompensată cu un sejur în Grecia.
„Nu mă așteptam să câștig, chiar nu mă așteptam. În Grecia vor pleca părinții mei, deoarece tot ce au avut mai scump au investit în mine și astăzi am ocazia să le ofer lor această călătorie în Grecia”, a spus câștigătoarea concursului, Olesea Cernavca.
Celelalte concurente nu au fost dezamăgite de rezultat şi au spus că sunt mulţumite de experienţa căpătată în urma participării la concurs.
„Toate am fost bune. Juriul și-a făcut alegerea. Eu mă simt împlinită. Ca la un început de cale mă simt realizată și le doresc succes în viitor celorlalte concurente și mie îndeosebi”, a zis o participantă.
Una dintre tinere a câștigat titlul de Miss Originalitate și a primit în dar o mașină. Cadoul a fost oferit de un grup de oameni de afaceri.
„Foarte plăcută surpriza și încă nu am realizat că este viitorul meu automobil. Voi trebui să învăţ să îl conduc”, a spus Ana Coşleţ.
În acest an, concursul Miss ASEM a ajuns la cea de-a 13-a ediție.
Autor: Filat Cristina, ASEM