Site icon studentus.md

UTM inaugurează secția de vinificație

   Studenții de la UTM vor studia procesul producerii vinului într-o secție nouă de micro-vinificație. Datorită suportului acordat de Filiera Vinului, Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, precum și a agenților economici, secția didactică de vinificație a fost dotată cu echipamente de ultimă generație, avînd ca scop modernizarea radicală a calității prelucrării materiei prime și pregătirii vinurilor.

 

 

   Anterior, în cadrul programului ”Filiera Vinului”, Catedra de Oenologie de la Universitatea Tehnică a beneficiat de dotări cu echipamente de ultimă generaţie, ce vor permite să crească calitatea instruirii viitorilor vinificatori. Capital oferit a ajutat în reparaţia laboratoarelor, sălilor de clasă, dotarea cu cu mobilier, cu utilaje de laborator și renovarea, dotarea secției de micro-vinificație.

  Secția de micro vinificație are o capacitatea de prelucrarea primară a strugurilor de circa 10 tone, procesul tehnologic fiind automatizat. Capacitățile permit producerea, atît în scopuri didactice, cît și cele de cercetare a 10 tipuri de vinuri lente și spumante.

   La inaugurarea secției de vinificație au fost prezenți: Ion Sula, Ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare al Republicii Moldova; Vasile Bumacov, ex-Ministru al Agriculturii și Industriei din Republicii Moldova; Nadejda Velişco, şefa Direcţiei învăţămînt superior din cadrul Ministerului Educaţiei; Constantin Sîrgi, Preşedintele  Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din Moldova și, desigur, academician Ion Bostan, rectorul  Universității Tehnice din Moldova.

 

 

 

   Acum, datorită finanțării noi, au fost achiziționate utilaje pentru răcirea, prelucrarea și filtrarea. Secția de micro vinificație este dotată cu utilaje pentru îmbutelierea vinurilor lente și spumante cu o capacitate de 5 mii sticle anual. Au fost procurate sticle pentru vinuri albe și roșii. Materia primă necesară va fi donată de către membrii Asociației producătorilor din ramura vinificației.

„Brandul R.M. este producţia vinicolă şi trebuie de făcut totul ca prin pregătirea cadrelor, prin cercetare, prin experienţă şi tradiţie de peste jumătate de secol să contribuim la dezvoltarea celei mai importante ramuri ale economiei. Noua secţie didactică de vinificaţie constituie o oportunitate de a contribui la realizarea acestui deziderat şi va aduce un nou suflu în pregătirea cadrelor cu o mentalitate contemporană, orientată spre viitor şi cu aspiraţii europene”, a subliniat Preşedintele  Asociaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din Moldova, Constantin Sîrgi.

 

 

 

 

Studenții în mod deosebit așteaptă anul viitor, pentru a începe lucru cu utilaj nou într-un laborator amenajat conform tuturor standardelor:

„Sînt studenta la specialitatea Tehnologia Vinului și la anul mă așteaptă teza care va trebui s-o fac conform tuturor cerințelor. Avînd astfel de posibilități sînt sigură că partea practică îmi va aduce un interes și o mare plăcere.”

„În anul 3 voi avea mult de lucru practic conform specialității, așa că sper să am posibilitate să încerc utilajul din laboratoare noi”

 

    Programul de restructurare a Sectorului Vitivinicol „Filiera vinului” a fost conceput de către Guvernul Republicii Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru a soluționa vulnerabilitățile structurale din industria vitivinicolă a Moldovei. Scopul Programului este de a contribui la redresarea sectorului vitivinicol din țară și promovarea producerii vinului cu denumire de origine protejată (D.O.P.), îmbunătățirea calității și consistenței vinului produs în Moldova de la calitatea podgoriilor și pînă la ambalarea finală a produselor.

 

   

 

Exit mobile version