Site icon studentus.md

A început prima expediţie naţională de muzică clasică în R. Moldova

Expediţia naţională de muzică clasică „La La Play”, organizată de Moldovan National Youth Orchestra, care se va desfăşura pînă la 23 iulie, a început ieri cu un spectacol prezentat la Conacul Leonardi-Buznea din satul Ciuciulea, raionul Glodeni. În cadrul expediţiei vor avea loc 12 concerte în 11 localităţi din R. Moldova

Proiectul, susținut de Ministerul Culturii, se află la prima ediție și va marca centenarul compozitorului român Dinu Lipatti, unul dintre cei mai mari pianiști din toate timpurile.

Potrivit managerului proiectului, Andriano Marian, acesta urmăreşte drept scop promovarea muzicii clasice acolo unde ea n-a ajuns niciodată. Un alt obiectiv îl constituie abordarea unor subiecte sociale, ce se referă la: turismul nevalorificat; persoane cu necesități speciale; promovarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului; excelență în educarea tinerilor talente; comunitate bulgărească; comunitate găgăuză; comunitate rromă, comunitate ucraineană; potențialul vitivinicol național ş.a.

Concertele vor fi găzduite în formatul open air, fiind interpretate lucrări din perioada barocă, a clasicismului vienez sau lucrări contemporane. Muzicienii vor parcurge 1600 km pentru a reflecta prin muzică clasică 12 subiecte sociale importante pentru plaiul natal. La concerte sînt aşteptaţi circa 3500 de spectatori, în mare parte oameni din zone rurale.

Mîine, Moldovan National Youth Orchestra va prezenta un concert în aer liber la Bălţi. Agenda proiectului mai cuprinde: 15 iulie –”eveniment surpriză”; 16 iulie – Școala de Box din Grimăncăuți, Briceni; 17 iulie – Open Air stadionul Cinișeuți, Rezina; 18 iulie – Molovata, Dubăsari; 19 iulie – Penitenciarul Goian; 20 iulie – Podgoriile companiei ”Vinăria din Vale” din s. Alexandru Ioan Cuza, Cahul; 21 iulie – Open Air Cărpineni, Hîncești; 22 iulie – Open Air Taraclia; 23 iulie – Open Air Cetatea Tighina.

Proiectul „La La Play” este integrat în ediția a VII-a a concertelor de vară Moldovan National Youth Orchestra, urmînd ca pînă la finele lunii august să fie realizate 20 de evenimente în Republica Moldova, România și Germania.

La La Play este un proiect conceput de Andriano Marian, alături de Adrian Ianovici și Eugen Țarălungă. Evenimentul este organizat în parteneriat cu ministerele Culturii, Tineretului și Sportului, Kaufland, Institutul Cultural Român la Chișinău ”Mihai Eminescu”, Uniunea Europeană, Oficiul ONU pentru drepturile omului şi Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Concertele „La La Play” – discovering Lipatti vor fi transmise live pe Facebook.

Exit mobile version