Site icon studentus.md

Precious plastic Moldova – participa la concursul de design din obiecte de plastic

concurs refolosire obiecte plastic

Te-ai săturat să vezi o mulțime de sticle din plastic aruncate și nereutilizate? Ești pasionat de design și îți pasă de mediul înconjurător? Iată noua ta provocare: Precious Plastic Moldova – concurs  de design de obiecte din plastic.

Competiția este desfășurată de Atelier 99 și face parte din proiectul ”Precious plastic Moldova” și este susținut de Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, Ambasada Slovaciei, SlovakAid și UTM.

Atelier 99 încurajează studenții de la specialitățile Design Industrial, Design Interior, Arhitectură și Arte decorative să realizeze un concept de design de produs care, ulterior, va fi fabricat din plastic reciclat. Prin acest concurs ne propunem să motivăm oamenii să propună idei inovatoare de remodelare a plasticului și să devină prietenoși mediului înconjurător.

Participanții la concurs pot să creeze un model 3D, să elaboreze o descriere despre utilitatea, funcționalitatea sau problema pe care o soluționează și să enumere pașii necesari pentru ca produsul să devină unul comercializat.

Ideea câștigătoare va fi realizată în formă fizică, iar autorul va putea vizita unul dintre centrele europene de design de obiect și reciclare.

Etapele concursului:

  1. Înscrierea în concurs prin completarea formularului de aici;
  2. Discutarea ideii de proiect cu potențialii beneficiari sau clienți. Interviurile vor avea loc în perioada 1-6 noiembrie, iar candidații vor fi invitați de către Atelier99;
  3. Transmiterea ideii de proiect prin completarea formularului accesat aici;
  4. Desemnarea câștigătorului.

Pentru realizarea design-ului proiectelor vor fi folosite utilajele de fabricare:

Extruder – produce fir/filament de plastic. În forma sa fierbinte poate fi modelat pe diverse forme. Video demonstrativ aici.

Injection molding – injecția plasticului topit într-o matrice.Video demonstrativ aici

Limite de gabarit: 150mm x 150mm x 150mm (H).

Compression molding – compresarea plasticului topit în forme prefabricate. Video demonstrativ aici. Limite de gabarit: 400mm x 400mm x 300mm (H).

Pentru informații suplimentare, scrieți-ne la hello@atelier99.org.

Exit mobile version