Site icon studentus.md

Proiect în premieră al brandului Nokia

HDM Global va prezenta oficial primul smartphone Nokia de top care foloseşte Android pe 16 august, la Londra. 

Deţinătorul brandului Nokia, HDM Global, pe care l-a cumpărat anul trecut de la Microsoft, va lansa primul flagship care foloseşte sistemul de operare Android al celor de la Google pe 16 august.

HDM a trimis invitaţii de presă pentru un eveniment ce va avea loc pe 16 august la Londra. Cum invitaţiile vin la doar câteva zile după apariţia primelor imagini oficiale cu primul vârf de gamă Nokia cu Android, este uşor de făcut legătura între cele două indicii.

Nokia 8 va mai aduce cu el o premieră cu legături în timp, către perioada în care Nokia era cel mai mare producător de telefoane: va fi primul smartphone Nokia cu Android care va folosi lentile optice Carl Zeiss, o tehnologie folosită şi în trecut de Nokia.

Conform informaţiilor de până acum, Nokia N8 urmează să aibă un ecran de 5,3 inch cu rezoluţie QHD, un procesor Qualcomm Snapdragon 835, 4 GB memorie RAM, 64 GB spaţiu de stocare şi suport dual SIM.

Partea foto ar urma să fie asigurată de două camere de 13 MP, într-un sistem dual în care cele două fotografii sunt combinate pentru realizarea unei imagini mai bune.

HDM Global, companie condusă Jean-Francois Baril, un fost executiv Nokia, va opta pentru auriu, argintiu şi albastru ca variante coloristice ale lui Nokia 8.

 

Exit mobile version