Site icon studentus.md

(FOTO) Un fotograf și-a păstrat gunoiul timp de 4 ani, imagini ce te pun pe gânduri

Timp de 4 ani, fotograful Antoine Repessé, în vârstă de 37 de ani, originar din Lille, Franța, păstra gunoiștea în camere diferite din apartamentul său. El și-a încurajat prietenii să facă același lucru. Astfel, colinele din camere au tot crescut, au tot crescut, până ce pardoselile erau complet acoperite cu conserve, sticle de plastic și pungi.

Astfel a luat naștere colecția de fotografii „#365Unpacked”, prin intermediul căreia Repassé vrea să ilustreze importanța reciclării în vremurile noastre, cât și să dea alarma cu privire la impactul dramatic al societății de consum cu care ne identificăm actualmente.

„Deseori auzim despre cantitatea de deșeuri pe care o producem, dar eu cred că… impactul unei fotografii poate fi mult mai mare decât o droaie de cuvinte”, scrie Antoine.

Sper final, mai multe de 70 m3 de deșeuri i-au umplut casa fotografului

Fiecare fotografie în parte i-a luat aproximativ 10 ore lui Antoine

Pentru mai multe detalii, accesează pagina oficială de Facebook a proiectului.

Exit mobile version