Site icon studentus.md

Află cum poți dezvolta cea mai bună calitate pentru a atinge succesul

După ce a studiat factorii care influenţează atingerea succesului timp de zece ani, psihologul Angela Lee Duckworth explică trăsătura care dezvoltă această capacitate.

Se vorbeşte tot mai des despre secretul succesului şi cum unele persoane reuşesc tot ce îşi propun. Psihologul Angela Lee Duckworth, care timp de zece ani a studiat predictorii succesului academic şi profesional, este de părere că succesul nu are prea mult de-a face cu inteligenţa sau talentul, scrie ideapod.com. Mai degrabă, cei mai de succes studenţi şi profesionişti posedă o trăsătură pe care aproape toţi o ignorăm: tăria de caracter, capacitatea de a rămâne motivat.

Pentru a dezvolta această capacitate, psihologul Angela Lee Duckworth recomandă:

Dacă nu reuşeşti să atingi succesul, nu te critica, nu fi prea aspru cu tine. Apreciază-te pentru ceea ce ai reuşi să faci şi fă tot posibilul ca data viitoare să fie mai bine. Este important de înţeles că talentele, în mare parte, nu sunt înnăscute şi că pot fi îmbunătăţite.

Înconjuraţi-vă de oameni care perseverează

Înconjuraţi-vă de oameni care sunt pozitivi, optimişti şi care luptă să-şi depăşească limitele. Nu are rost să vă înconjuraţi de oameni care nu vă inspiră în propria dezvoltare. Acest tip de oameni sunt plictisitori şi neinspiraţi.

Adoptaţi gândirea flexibilă

Fiind mai puţin rigizi în gândire, permiteţi încrederii să înflorească. Oamenii flexibili nu văd probleme la tot pasul, în schimb văd oportunităţi de creştere.

Stabiliţi paşi mici care să vă conducă spre atingerea obiectivului

Cercetătorii au constatat că stabilirea unui obiectiv creşte şansele de atingere a fericirii. Nu şi atunci când scopul este abstract şi dificil de definit. Prin stabilirea unor paşi mici, care să ducă spre realizarea obiectivului, veţi rămâne motivaţi şi în acţiune pe tot parcursul zilei.

Rezervă-ţi zilnic timp pentru a reflecta

Când vă acordaţi timp să refectaţi într-o manieră care să nu includă critica, puteţi vedea ce aţi realizat şi ce trebuie să schimbaţi pentru a obţine rezultate şi mai bune. Vă va ajuta să rămâneţi concentraţi, motivaţi şi pregătiţi să cuceriţi lumea!

Exit mobile version