Site icon studentus.md

Averea ascunsă a reginei Elisabeta a II-a

Un nou scandal financiar ia amploare la nivel mondial. Şi asta pentru că lideri ai lumii şi alte personalităţi influente şi-au ascuns bani în paradisurile fiscale, scrie realitatea.net.

Cel mai greu nume de pe listă este cel al reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Proprietatea privată a suveranei ar fi transferat într-un cont offshore din insulele Cayman şi Bermuda – 10 milioane de lire sterline.

În plus, regina Elisabeta a II-a a investit milioane de dolari în companii ce oferă servicii medicale și credite pentru nevoi personale, arată documentele Appleby.

Fișierele companiei mai arată că, din 2007, fondul de investiții al reginei a vărsat bani într-o companie din insulele Cayman care i-a investit, la rândul ei, într-o afacere ce vindea britanicilor produse în rate cu o dobândă de până la 99,9 la sută.

Compania din spatele afacerii, BrightHouse, a fost criticată în trecut pentru afacerile făcute pe spinarea britanicilor săraci însă nu s-a știut, până acum, faptul că banii coroanei au sprijinit-o, scrie Rise Project.

Un purtător de cuvânt al reginei Elisabeta a II-a a declarat pentru The Guardian că fondul coroanei are o investiție în Insulele Cayman, dar că nu cunoaște implicarea în BrightHouse.

Exit mobile version