„Dacă ți-e frig, ceaiul te va încălzi, dacă ți-e cald, ceaiul te va răcori; dacă ești trist, te va înveseli, iar dacă ești tulburat, ceaiul te va liniști.” William E. Gladstone
„În esență, ceaiul este respectul imperfecțiunii. Este o încercare delicată de a se desăvârși ceva posibil în ceva imposibil, numit viață.” K. Okakura
Ceaiul este o băutură obținută prin infuzarea frunzelor uscate ale unei plante. Pentru mulți, însă, ceaiul este expresia unui stil de viață, în multe ţări el fiind o părticică a culturii, nu doar o simplă băutură revigorantă.
O legendă populară chineză, ne povestește despre cum împăratul Shennong a descoperit ceaiul în anul 2737 î. Hr., în timp ce bea un bol cu apă fierbinte la umbra unui copac. Câteva frunze se scuturaseră în bolul împăratului, făcând culoarea apei să se schimbe. Shennong gustă amestecul și fu plăcut surprins de aroma și de proprietățile revigorante ale băuturii.
Arbustul de ceai este menționat, pentru prima dată, de către Ben Sao Jin, într-un document din anul 2500 î. Hr. Ceaiul devine băutura preferată a chinezilor, iar din anul 783 d. Hr. cultivarea ceaiului devine monopol de stat, fiind introduse impozite pe cultivarea, vânzarea și exportul acestuia.
La început, frunzele de ceai erau mai întâi prăjite, zdrobite, apoi fierte cu orez, în care se adăuga sare, scorțișoară, ceapă sau lapte. Mai târziu, frunzele de ceai au fost folosite sub formă de pulbere (frunzele de ceai se usucă și se râșnesc), care se infuzează în apă clocotită – procedeul pe care îl practicăm și astăzi.
Din China, cultivarea arbuștilor de ceai se răspândește, în sec. al VIII-lea, în Japonia, unde ceaiul devine băutură națională, prepararea lui ridicându-se la rangul de cult. Japonezii obișnuiesc să spună despre cei care nu consumă ceai, că sunt „oameni fără ceai în ei”, ceea ce înseamnă că sunt lipsiți de sentimente și suflet.
În 1610 ajunge în Europa (Olanda) prima încărcătură de ceai, iar în jurul anului 1650, ceaiul ajunge să fie cunoscut și de englezi. Din cauză că ceaiul era o plantă foarte rară și scumpă, până la mijlocul sec. al XVII-lea fusese folosită doar ca medicament.
Prepararea ceaiului este o chestiune de gust. Există, însă, cinci reguli de bază pe care este important să le respectăm:
1 – Folosiți doar apă curată și proaspătă
Dacă apa este dură sau conține prea mult clor, lăsați-o să fiarbă aproximativ trei minute fără să acoperiți vasul. Nu folosiți apă minerală pentru ceai.
2 – Ceainicul trebuie încălzit întotdeauna în prealabil
Nu spălați niciodată ceainicul cu detergent. Este suficient să clătiți ceainicul cu apă fierbinte, deoarece depunerile de ceai din interiorul ceainicului, formate după întrebuinţare, îmbunătățesc aroma băuturii.
3 – Nu faceți economie la ceai
Ceaiul trebuie să fie concentrat. Pentru fiecare cană de ceai se pune câte o linguriță plină în ceainic și se mai adaugă una în plus. Dacă folosiți ceai la plic, țineți cont că un pliculeț conține o cantitate de ceai pentru o ceașcă.
4 – Turnați apă clocotită peste ceai și lăsați să se infuzeze
Este recomandat ca timpul de infuzie să fie de două-cinci minute. Ceaiul poate provoca stări excitante sau relaxante, în funcție de durata infuziei.
Sfat practic: cu cât cantitatea de ceai e mai mare, cu atât durata infuziei se recomandă să fie mai scurtă, mărindu-se, astfel, efectul revigorant al ceaiului. Unei cantități mai mici de ceai, i se recomandă o durată o infuzie mai lungă (dar nu mai mult de cinci minute). Astfel se va mări efectul relaxant al ceaiului. Nu fierbeți niciodată un ceai deja preparat.
5 – Ceaiul se servește doar în cești, căni sau pahare din porțelan, ceramică sau sticlă.
Cel mai bun raport dintre ceai și apă este următorul: la o jumătate de litru de apă, puneți trei-cinci lingurițe de plantă mărunțită și zdrobită.
Curiozități:
India este printre cei mai mari producători de ceai din lume.
Marea Britanie este cea mai mare consumatoare de ceai cu 4500 de grame pe cap de locuitor.
Iranienii beau ceaiul fără nici un alt ingredient, deși au un obicei unic în lume: plasează un cub de zahăr în gură, înainte de a bea ceaiul, pentru a „îndulci” gustul.
Maria Cojocaru, Școala de Jurnalism STUDENTUS