Cele mai frumoase plante decorative cu frunze. Arbuştii cu frunze decorative pot schimba radical aspectul dintr-o încăpere, dându-i un aer proaspăt şi sofisticat.
Cele mai frumoase plante decorative cu frunze: Dracaena Dracaena este o plantă originară din pădurile tropicale şi subtropicale din Asia de Sud şi Africa. Sub acest nume sunt cunoscute şi cordeliile, pe care florăriile le vând uneori ca fiind aceeaşi plantă. Are rădăcini albe, anuale, care mor în apropierea primăverii, dar apăr simultan altele noi. Atât dracaena, cât şi cordelia, sunt numite palmieri falşi, din cauza trunchiului lipsit de frunze, cu un mănunchi de frunze în partea de sus. Dracaena înfloreşte în natură, având o tufă cu flori albe, micuţe, dar de obicei este aleasă pentru a fi cultivată în interior nu pentru florile sale, ci pentru frunzele sale interesante. Majoritatea plantelor dracaena se dezvoltă mai bine în penumbră şi nu iubesc soarele direct. Preferă temperaturi medii, de 15-20 de grade Celsius. Se udă normal şi este recomandat să pulverizaţi din când în când apă peste frunzele ei.
Dracaena se îmbolnăveşte foarte rar, dacă este întreţinută ca la carte. Frunzele se uscă dacă plantă nu are destulă apă sau se ard dacă este expusă direct la soare. Pentru a fi protejată de dăunitori, o puteţi trata cu insecticid.
Există patru tipuri de dracaena: draco, marginata, fragras, godseffiana. Cele mai frumoase plante decorative cu frunze: Palmierul Palmieri sunt plante de interior, dar sunt foloiţi adesea şi pentru împodobirea spaţiilor publice, scrie decostyle.mayra.ro. Palmierii există într-o mulţime de specii, fiecare caracteristici speciale. Unora le place apa, altele, precum palmierul de deşert, mor dacă sunt udate prea des. Altora le place umbră, cu sol umed şi lumină solară directă, dar redusă.
Toţi palmierii au nevoie de echilibrul perfect de lumină, umezeală, îngrăşăminte şi căldură pentru a se dezvoltă în spaţii închise. Mulţi palmieri urăsc frigul, şi unii dintre ei, cum ar fi cocotierul, mor dacă sunt expuşi la frig. Cei câţiva care reuşesc să se dezvolte în condiţii de temperatură scăzută sunt cei mai buni palmieri de interior. Palmierul pitic (Chamaedorea elegans) şi Kentia (Howea forsteriana) pot rezistă la temperaturi de până la minus 8 grade Celsius.
Există şi palmieri cărora le place umbra. Palmierul pitic şi Kentia preferă penumbră şi suferă dacă îi ţii în lumina directă a soarelui. Sunt recomandate ghivecele cu scurgere şi cantităţile reduse de apă. De fapt, mulţi palmieri cresc cel mai bine în sol uşor nisipos, cu scurgere perfectă. Încercaţi să nu lăsaţi rădăcină palmierului să stea în apă. Semnele de deficienţă se manifestă prin frunze galbene sau maronii.
Cele mai frumoase plante decorative cu frunze: Filodendronul Filodendronul este o plantă renumită pentru frumosul său frunziş decorativ originară din America Tropicală. Există sute de specii din această plantă, însă cele pentru interior cu căţărătoarele şi erectele. Filodendronului îi prieşte lumina strălucitoare, contrastantă, însă poate fi aclimatizat la lumină solară aproape directă în condiţii bune. Se adaptează şi în condiţii de umbră parţială. Se stropeşte în mod frecvent în timpul sezonului de creştere. În cazul varietăţilor căţărătoare, este recomandat să se împingă rădăcinile aeriene în sol.
Se adaptează temperaturii variabile, însă nici unui filodendron nu-i place să fie expus prea mult unor temperaturi sub 15 grade Celsius. Preferă solul bogat, de consistenţă medie şi înfloreşte foarte rar în interior. „Cheia” cultivării filodendronului este să i se furnizeze multă căldură, lumina şi umezeală. Nu sunt atractive pentru insecte şi sunt în general plante viguroase.