Site icon studentus.md

De ce hainele bărbăteşti şi cele de damă se încheie din direcţii diferite?

  Hainele bărbăteşti şi cele femeieşti se încheie în direcţii diferite. Nasturii sunt cusuţi pe partea dreaptă la hainele bărbaţilor şi pe partea stângă la hainele de damă. De unde a apărut această diferenţă?

  Primii nasturi au apărut în secolul XII, iar necesităţile fashion în creştere le-au asigurat ascensiunea. În Evul Mediu, nu aveai onoare dacă nu răspundeai cu DA unui duel. O astfel de luptă neaşteptată a introdus în tradiţia vestimentară un accesoriu de bază: spada. Oamenii înarmaţi purtau întotdeauna sabia pe stânga. Că să ajungă la ea cât mai uşor, era simplu să descheie nasturii cu mâna stângă, apucând arma cu dreapta. Că să facă asta rapid şi precis, nasturii trebuiau cusuţi pe partea dreaptă.

  A doua explicaţie se sprijină pe o activitate exclusiv feminină şi anume alăptatul. Bebeluşii erau ţinuţi pe mâna stânga, iar pentru a uşura descheierea lor cu mâna dreaptă, se coseau pe partea stânga a hainelor.

  Deşi supoziţiile de mai sus explică oarecum misterul plasării nasturilor, mai există şi alte ipoteze.

  Spre exemplu, în trecut, hainele femeilor erau mult mai elaborate decât în zilele noastre. Purtau jupoane, corsete, chiloţi imenşi şi peste toate astea, o rochie. Astfel, se crede că nasturii erau cusuţi pe partea stânga a hainelor femeilor pentru a uşura îmbrăcarea reginelor, a prinţeselor şi a altor doamne de viță nobilă (şi nu numai), care nu se îmbrăcau niciodată singure şi erau ajutate de slujitoare. Bărbaţii acelor vremuri nu se complicau aşa mult şi de obicei, reuşeau să se îmbrace singuri. Pentru asta, aveau nasturii cusuţi pe dreapta.

  De ce această tradiţie a rămas neschimbată până în zilele noastre, când femeile se pot îmbrăca singure şi bărbaţii nu-şi mai apară onoarea cu sabia?

  Ei bine, nu avem altă explicaţie mai logică decât obişnuinţa. Nu există nicium motiv pentru care acest obicei nu poate fi schimbat, dar de ce să modifici un lucru pe care atât de puţini oameni îl observă, iar şi mai puţini se plâng de el?

 

Sursa: cevainteresant.ro

Exit mobile version