Site icon studentus.md

Grătar ce este demn de a fi în Cartea Recordurilor

Un grătar deosebit a fost creat cu mâinile de peste 100 de brazilieni, scopul acestui proiect a fost înregistrarea acestuia în Cartea Recordurilor, astfel în umbra unui pod abandonat, nu departe de Sao Paolo, au atârnat o masă la 20 de metri înălţime.

Record mondial: realizare maximă, performanță supremă obținută pentru prima oară în lume, într-un domeniu de activitate, într-o acțiune. În sport recordul trebuie să fie confirmat de o persoană juridică. Aceste recorduri sunt înregistrate în cartea recordurilor Guinness World Records.

Alan Ferreira, organizator: „Peste 100 de oameni au stat la această masă. Este practic cel mai mare grătar suspendat făcut vreodată”.

Mesenii au coborât în rapel şi chiar dacă poziţia n-a fost tocmai comodă, orice neajuns a fost compensat de entuziasm.

„Cel mai frumos sentiment din lume, nici nu pot explica ce simt acum”, a spus unul dintre ei.

Organizatorii cinei suspendate aşteaptă acum înscrierea în Cartea Recordurilor,  scrie digi24.ro.

Reamintim că în anul 2012, National Meats Institute din Uruguay a organizat realizarea celui mai mare grătar din lume. Oficialii Carții recordurilor au legitimat evenimentul sub privirile a 20000 de iubitori ai fripturilor la grătar.

Atunci cel mare grătar din lume are o lungime de 1,6 kilometri. Pentru grătar s-au folosit 12 tone de carne de vita, preparata de 1000 de persoane, și 6 tone de cărbuni.

Ultima performanta aparținea mexicanilor, care în 2006 au pregătit o friptura din 4 tone de carne.

Notă: Cu toate că grătarele pot avea diferite forme și dimensiuni ele au un aspect asemănător, astfel temperaturile crescute, flacăra directă şi fumul – elemente specifice grătarului în aer liber, pot da naştere substanţelor cancerigene, ce sunt generate de hidrocarburi aromatice policiclice, compuşii care se formează în fumul rezultat din grăsimea ce se scurge din carne şi arde pe grătar, care se vor regăsi din plin în crusta de deasupra cărnii, şi amine heterociclice, care sunt produse în carne ca urmare a expunerii la temperaturi extreme.

Exit mobile version