Site icon studentus.md

Moda la îmbrăcăminte pentru toamnă – iarnă, deja stabilită de designeri

Fuste cu franjuri, pantaloni evazați, jachete lungi cu gulere din blană și încălțăminte cu tocuri înalte. Acestea sunt tendinţele pentru sezonul toamnă-iarnă 2015 – 2016.

Cât despre culorile recomandate de designeri, în top sunt combinaţiile de negru cu alb, dar şi culorile aprinse. Colecţiile noi pot fi găsite deja în magazinele şi pieţele din Capitală.

Designerii autohtoni propun o gamă variată de croieli și culori celor care vor să-şi înnoiască garderoba în această toamnă.

„Începând de la tonurile clasice de alb, negru, gri cu reflexii argintii, albastru în diferite nuanțe. Anul acesta aș putea spune că avem posibilitatea de alege dintr-o diversitate de modele, fie că este modelul palatso sau fusta- pantalon cunoscută. Designerii aduc pe podium îmbrăcăminte cu gulere masive din blană”, statuează designerul moldovean Ylianna Danko.

Femeile care sunt în pas cu moda au analizat deja ofertele magazinelor:

„Iată mi-am ales un sacou mai lung care dă eleganță și o bluziță albă asortată cu un colier pentru ca să redau un pic de rafinament acestui costum”.

„Culorile bordo, albastru metalizat, am văzut majoritatea blugilor evazați. Iată un pantalon, în față piele în spate tricotaj și am intenția sa-l asortez cu o tunică cu un print floral, o ținută așa mai casual”.

Şi pe tarabele din pieţele din Capitală au apărut haine pentru sezonul toamnă-iarnă.

În magazine, un sacou costă cel puţin o mie de lei. Preţul rochiilor pornesc de la 800 de lei, iar bluzelor de la 500 de lei. Iar în piețe un sacou poate fi cumpărat cu 400 de lei, o bluză cu 250 de lei, iar o rochie costă aproximativ 600 de lei.

http://www.prime.md/

Exit mobile version