Îţi prezentăm patru obiceiuri şi argumentele pentru care ţi le poţi permite, atât timp cât păstrezi măsură.
Bârfă
Nu e frumos să vorbeşti despre o persoană care nu este de faţă, însă o bârfă mică poate fi cel mai bun antidot pentru stres. Un studiu arată că organismul unei femei care se simte foarte apropiată, pe plan emoţional, de o prietenă produce mai mult progesteron, un hormon ce induce o stare de bine şi reduce anxietatea. Totodată, studiul identifica o legătură între această creştere a progesteronului şi o mai mare disponibilitate de a-i ajută pe cei din jur.
Vinul roşu
Oamenii de ştiinţă susţin că un pahar cu vin pe zi e sănătate curată. Reduce cu 50% riscul de cancer mamar, creşte colesterolul bun, prevenind apariţia bolilor de inima, îmbunătăţeşte anduranţă muşchilor şi scade riscul de Alzheimer. În plus, conform unor cercetări din Marea Britanie şi Franţa, femeile care consumă vin în mod regulat nu au probleme foarte mari cu oasele.
Cafeaua
Nu ne alintă doar papilele gustative, ci acţionează benefic şi asupra organismului. Asta, deoarece cofeină din compoziţia bobului de cafea stimulează sistemul nervos, creşte puterea de concentrare, reducând temporar starea de oboseală, favorizează digestia şi este un bun remediu împotriva durerilor de cap, întrucât dilată vasele de sânge. În plus, cercetări recente susţin că femeile, care consumă cafea sunt ferite de depresii.
Limbajul obscen
Sigur ţi s-a întâmplat să te enerveze cineva în trafic, la serviciu, la supermarket şi ai simţit nevoia să înjuri, dar bună educaţie te-a împiedicat s-o faci. E adevărat, un astfel de comportament nu este prea ortodox, însă, dacă, din când în când, răbufneşti printr-o înjurătură, îţi protejezi sănătatea. Un studiu realizat de o universitate din Marea Britanie a arătat că persoanele care se descarcă nervos după momentele tensionate sunt mai rezistente la stres şi mai puţin predispuse bolilor fizice.
Bine de ştiut
– Vinul de calitate este obţinut din struguri aleşi bob cu bob.
– Cafeaua nu trebuie băută pe stomacul gol, doză recomandată este de două ceşti pe zi, iar cea mai bună modalitate de preparare e la filtru.
– Bârfă şi înjurăturile sunt permise atât timp cât nu jigneşti pe nimeni şi nu devin obişnuinţă.
Sursa: www.femeia.ro