Site icon studentus.md

Supărarea femeiei nu mereu înseamnă ignoranță

 

   Arătă-mi o femeie care nu vrea fericirea alături de omul ei și eu nu o să mai adaug nici un cuvânt despre fericire. Arată-mi un bărbat care nu vrea să-l iubească jumătatea lui și eu nu o să mai scriu despre dragoste. Arată-mi oameni care au suferit și nu vor să-și găsească liniștea și eu nu o să mai zic nimic despre liniște. Devenim atât de naivi și constipați când vine vorba de lucruri reale, firești, dorite, de parcă am fi uitat ce e asta să fii fericit, îndrăgostit și să-ți găsești liniștea alături de cineva. Femeile zic că bărbații sunt prea duri și indiferenți iar bărbații că femeile nu îi susțin și reproșează prea multe. O fi uneori așa, dar cine știe să construiască fericirea pentru doi va gândi diferit. Și poate că bărbații vor fi duri și femeile vor reproșa, dar cu sens.

   Cine a zis că femeile trebuie să fie doar dulci, frumoase și gingașe într-o relație a greșit. Cine a zis că o femeie trebuie doar să aibă grijă de casă, de copii și să gătească bine a greșit de două ori mai mult. Relația este o realitate trăită zi de zi și nu din obligație în obligație. Bărbații vor gândi fiecare reproș și observație ca un lucru făcut intenționat ca să fie ei cei vinovați. O femeie va gândi asta ca un mod prin care să schimbe unele lucruri…spre bine. Drept că nu de fiecare dată, dar cu siguranță în relații unde ea îl iubește pe el iar el ține la ea. O femeie se va supăra când el nu va gândi pentru doi și nici nu va avea intenția să facă planuri de viitor. Ea însă știe că pentru ambii e important să ai planuri și un viitor comun. Ea se va supăra când el va uita să cumpere ce l-a rugat de la magazin sau când pur și simplu a uitat să ia ceva frumos c-au făcut 1 an împreună. Ea se va supăra când el nu se ține de cuvânt. Când el tace la întrebările ei. Când el nu se implică. Se va supăra când lasă lucrurile să se întâmple spontan. Când refuză să se schimbe. Când fuge de realitate. Pentru că-i pasă.

  Și ea atunci va reproșa. Va căuta să-ți arate partea proastă și partea bună. Să-ți dea de înțeles că te iubește enorm dar că uneori asta nu e suficient pentru a construi ceva. Îți va reproșa de ce nu lupți pentru dragostea voastră. De ce măcar uneori nu o faci pe băiatul galant la care visa. Da, te-a ales pe tine și asta nu se schimbă de azi pe mâine. Dar dacă îți reproșează înseamnă că nu o face dintr-un moft. Îți va reproșa de ce nu ai aruncat gunoiul sau de ce pentru a nu știu câta oară nu ți-ai călcat cămașa. Și fiecare reproș va fi de fapt o rugăminte. Una sinceră. Cu timpul se poate transforma în regret dar de ce să ajungi până acolo. Da, o femeie te vrea cel mai bun. Hotărât. Gata să ajute și să susțină. Dar te vrea cel mai bun, hotărât și bun sprijin lângă ea. Lângă ea. Pentru că ține la tine. Pentru că-i pasă.

  Dacă o femeie se supără, îți reproșează ceva sau te vrea mai bun, înseamnă că-i pasă. Să te îngrijorezi când nu o să se mai supere niciodată. 

 

  Sursa: devorbacutine.eu

Exit mobile version