Site icon studentus.md

(LITERATURĂ) Atlasul norilor

Reţeta fericirii cititorului în 629 de pagini, ”Atlasul Norilor” de David Mitchell, considerat cel mai bun şi mai îndrăzneţ roman al anului 2004 (The Guardian).

„Dincolo de cătunul Indienilor, intr’o parte a ţărmului ce părea a nimănui, am dat din intâmplare peste un şir de urme recente.” această frază a cărții, parcă te invită să faci un pas înainte, spre a cunoaște lumea dincolo de cuvinte, și detaliile ce-o caracterizează.

Cartea trebuie parcursă cu răbdare, savurată încetul cu încetul, citită cu plăcere în ore dedicate special acestei activităţi, precedate de 40 de minute de pregătiri şi setting the mood: prepararea de cafea sau ceai, poate un pahar de vin roşu, 10 minute de introspecţie filosofică, alegerea creionului preferat pentru însemnari, alegerea ţinutei comode, căutarea celui mai bun și comod loc, testarea luminii, o inspiraţie profundă şi pornim la drum. Deschiderea e marcată de un jurnal datând de la începutul secolului al XIX-lea. Pasionaţii se vor bucura fără doar şi poate. Autorul lui şi personajul central al primului set de relatări este Adam Ewing, insărcinat cu treburi administrative pe o insulă din Pacific. Perioada colonizării, a convertirii forţate a localnicilor, a înrobirii şi traficării de sclavi, a goanei dupa marile averi, stîrnită concomitent cu practicarea noilor rute comerciale maritime. Cuvinte-cheie: aventură, complot, violenţă, marele „bine” al civilizaţiei.

E de menţionat că acţiunea din insule se întrerupe brusc şi urmează a doua povestire, sub forma unor scrisori redactate de Robert Frobisher, compozitor de geniu şi datornic vândut, către mai bunul său prieten şi amant, Rufus Sixsmith. Intâmplător, Mr. Frobisher descoperă în timpul minunatelor sale aventuri in Flandra, la începutul secolului al XX-lea, o porţiune din Jurnalul lui Adam Ewing, despre care face pomenire in scrisori. Staţionat la Zedelghem, începe să compună marea sa capodoperă. Cuvinte-cheie: peripeţii, artă, amor, umor.

David Mitchell este genul de autori, care te face pas cu pas să te îndrăgostești fără urmă de creația sa, care îți sucește minţile și te cucerește pînă la sfîrșit lăsînd o amprentă puternică în memorie.

Vă puteti da seama ce a făcut autorul. A scris un roman compus din 6 povestiri separate care comunică între ele prin intermediul unui personaj, ce reapare sub forme diferite în fiecare dintre ele. Fiecare din cele 6 povestiri se întrerupe brusc, este urmată de începutul celei de-a doua, apoi a celei de-a treia şi tot aşa, pana când, odată cu sfârşitul celei de-a şasea, ele se continuă, în ordine inversă. A şaptea povestire este practic continuarea celei de-a şasea, a opta, continuarea celei de-a cincea ş.a.m.d. Interesant joc şi exerciţiu literar, practicat şi de Frobisher atunci când compune sextetul Atlasul norilor, şi care se şi miră că scrie aşa o capodoperă la vârsta sa. El se miră şi este totodată convins că nu va mai reuşi niciodată sa scrie ceva măcar la fel de bun, şi ca joaca sa cu începutul şi sfârşitul poate să fie o găselniță genială sau una stupidă. Robert Frobisher este corespondentul lui David Mitchell, care pare să fi scris marea sa capodoperă la doar 40 de ani.

Este capabil să revină cu ceva măcar la fel de bun? Sau asistăm la un scriitor genial aflat acum in forma maximă? Aceasta este intrebarea cu care rămînem dupa lectura acestui roman. Frumoasă, complexă şi strălucită – așa este cartea sa.

Sursa: bookblog.ro

Exit mobile version