Site icon studentus.md

Ce trebuie să faci ca să te îmbogățești

Vă prezentăm câteva sfaturi extrase din cartea „Think and Grow Rich” scrisă de către Napoleon Hill. Este considerată până în zilele noastre un bestseller şi este recomandată de foarte mulţi oameni de afaceri.

 

Această carte a fost publicată în anul 1937 de către unul dintre consilierii fostului preşedinte american Franklin D. Roosevelt. Volumul documentat de scriitorul Napoleon Hill în timpul

Marii Recesiuni din anii 1930 se bazează pe sfaturile primite de la 500 dintre cei mai de succes oameni de afaceri americani ale acelor timpuri.

Cartea te învaţă cum să-ţi drămuieşti banii, să investeşti cu cap, să scapi de datorii şi să te descurci într-o lume în care banul a făcut mereu diferenţa. Ideea centrală a ghidului se referă la barierele psihologice pe care oamenii trebuie să le depăşească pentru a reuşi inclusiv pe plan financiar, scrie Business Insider.

„Simpla dorinţă de a te îmbogăţi nu va face acest lucru posibil. Dar vei deveni cu siguranţă bogat, dacă transformi într-o adevărată obsesie această aspiraţie la bunăstare financiară, în timp ce planifici etape concrete prin care acest scop poate fi atins, plan ce trebuie urmat cu o încăpăţânare care nu ţine cont de eşec“, scrie Napoleon Hill în cartea amintită. De asemenea, acesta sumarizează în şase paşi etapele pe care trebuie să le parcurgi pentru a dobândi succesul în afaceri.

1. Fixează-ţi în minte suma exactă de bani pe care ţi-ai dori să o dobândeşti. Nu este suficient doar să-ţi spui că vrei să ai mulţi bani într-o bună zi. Stabilirea unei sume concrete joacă un rol important din punct de vedere psihologic, conturează mental un scop definitiv.

2. Nu este realist să crezi că poţi primi ceva fără să dai nimic în schimb. Prin urmare, determină exact lucrul pe care intenţionezi să-l faci sau efortul pe care îl vei depune pentru a obţine banii visaţi.

3. Stabileşte o dată exactă până la care vei reuşi să dobândeşti suma fixată.

4. Nu sta pe gânduri. Imediat după ce ai pus la punct un plan pentru a duce la îndeplinire ceea ce ţi-ai propus, începe să-l urmezi, indiferent dacă te simţi pregătit sau nu.

5. Scrie pe o foaie suma de bani pe care intenţionezi să o obţii, termenul limită până la care vei încerca să faci rost de banii respectivi, descrie ceea ce vei face sau vei oferi în schimbul averii, precum şi etapele planului pe care îl ai în minte.

6. Citeşte declaraţia scrisă cu voce tare, de două ori pe zi, dimineaţa şi seara. După un timp în care te vei motiva în acest fel, vei ajunge să simţi că te afli deja în posesia banilor după care tânjeşti.

Sursa: adevarul.ro

Galina Zubenschi, ULIM

Exit mobile version