Site icon studentus.md

Minciuni în sos de mistere

 

”Mincinoșii” de Emily Lockhart, este o carte din categoria SF/Fantasy apărută în 2014, cu protagonista Candace, a cărei istorie este învăluită în mister.

Cartea este scrisă din perspectiva lui Candace, membră a înstăritei familii Sinclair. În fiecare vară, familia se adună pe insula lor privată din Massachusetts. Candace, împreună cu verii ei, Mirren,Johnny, și prietenul acestora, Gat, formează grupul ”Mincinoșii”. În a 15-a vară de reuniune, are loc un accident unde Candace își pierde memoria, și nu se întoarce pe insulă decât după 2 ani. Iar atunci când o face, totul este străin.

Această carte posedă un dezechilibru ilustrat cu măiestrie. Un alt lucru de apreciat la carte au fost poveștile inserate, aparent la întâmplare. Dacă primele sunt niște basme reinterpretate, spre sfârșit, acestea se dovedesc să oglindească într-un mod neașteptat situația zbuciumată a familiei Sinclair.

Având o distribuție destul de impresionantă la un număr relativ mic de pagini (doar 264), personajele secundare joacă un rol important în poveste. Fie că e vorba despre
un verișor de-al lui Candace, mătușile ei sau bunicul acesteia, fiecare a avut parte de o personalitate proprie, distinctă. Autoarea a reușit să dea o importanță în crearea unei păreri proprii a cititorului, față de fiecare figură apărută în cartea sa. Nu e lucru ușor să evidențiezi trăsăturile tuturor personajelor într-un roman de nici 300 de pagini (uneori e nevoie de serii de cărți pentru a putea face asta), dar lui Emily Lockhart i-a reușit excelent. Și, cu toate că personajele secundare au fost superb conturate, cele principale au „furat spectacolul”, fapt ce era de așteptat.

Amintirile lui Candace sunt atât de vagi și trecutul pare a fi înghițit de ceață, astfel încât cititorului nu-i rămîne nimic altceva decît să-i suspectez, pe rând, pe cei trei Mincinoși. Bineînțeles că niciuna dintre teoriile conspirației aparent logice și evidente, nu se adeveresc, dar asta nu înseamnă că adevărul nu e mai puțin șocant. Cititorul, ținut în suspans pînă la ultima clipă, descoperă finelel istoriei, ca un val de șoc dar totodată și conștientizare. Totul pare ireal, imposibil dar pînă la urmă ăsta se dovedește a fi ”Gran Finale”.

”Mincinoșii” poate fi o carte banală sau una excepțională,
te poate lăsa cu gura deschisă sau, din contra-neimpresionat de acțiune. Nu există cale de mijloc. Dar… oare puteți avea încredere în spusele mele? Sigur nu e o minciună inspirată din ideea cărții? Asta deja vă rămîne să descoperiți de sinestătător…

Exit mobile version