Site icon studentus.md

Succesul tău cuprins în lectura a patru cărți deosebite

Cea mai mare investiție pe care o poți face este de a investi în tine. Fiecare din noi este mereu într-o călătorie de cunoaștere, de perfecționare, de dezvoltare. Există cărți care te pot face să-ți schimbi o viziune, te ajută să poți lua o decizie sau chiar să-ți schimbe viața.

1. Un Pămînt Nou – Eckhart Tolle

Recomandată pentru cei ce vor să fie mai prezenți în viața de zi cu zi și să-și dezvolte latura spirituală.

Eckhart Tolle discută despre importanța prezenței, vieții conștiente și acceptarea pe deplin a fiecărui moment. Descrie adevăruri străvechi pe care le adaptează cu mare măestrie realității actuale. Abilitatea sa de a organiza conceptele complexe cu privire la iluminare, natura umană și comportament țesîndu-le în jurul unor exemple din Biblie, budism, taoism, precum și în jurul înțelepciunii unor mari gînditori și artiști ai lumii, este impresionantă și plină de lumină.

2. Cele Patru Legăminte – Don Miguel Ruiz

Recomandată pentru cei ce doresc să-și găsească echilibrul interior și să se cunoască mai bine pe ei înșiși.

Don Miguel Ruiz ne demonstrează într-un limbaj foarte lejer modul în care au luat naștere convingerile noastre limitate și ne arată că acestea sunt cele care ne răpesc bucuria de a trăi și cele care ne fac să suferim inutil și continuu. “Cele Patru Legăminte” reprezintă un cod de conduită care ne poate ajuta să ne trasformăm rapid viața, un cod prin intermediul căruia putem să experimentăm libertatea personală.

3. Gîndește si devii bogat – Napoleon Hill

Pentru cei ce doresc să-și realizeze visele, dar care au nevoie de anumite îndrumări.

Această carte este un stîlp de temelie al celorlalte cărți de dezvoltare personală și chiar dacă numele face referire la aspectul financiar al dezvoltării personale, această carte nu servește numai acestui scop. Cartea vă poate ajuta să vă dezvoltați o mentalitate asemănătoare cu cea pe care o au oamenii de succes.

4. Poți să-ți vindeci viața – Louise L. Hay

Recomandată celor ce vor să-și vindece durerea fizică dar și emoțională.

Louise Hay ne învață că tu și numai tu ești responsabil de propria ta fericire și sănătate. Hay ne poate ajuta să ne recăpătăm responsabilitatea pentru propria noastră viață. De asemenea, această carte discută despre importanța de a ne iubi și de a ne accepta pe noi înșine exact așa cum suntem.

 

 

Exit mobile version