Site icon studentus.md

Muzica tare influenţează negativ șoferii

De cîte ori vedem șoferi, care au muzica dată cît se poate de tare, mai ales acum în perioada primăvară-vară. Însă efectul unei astfel de terapii sonore la volan, nu este chiar pozitiv.

Oamenii de știință din Canada au ajuns la concluzia că atunci cînd muzica e dată prea tare, în timp ce suntem la volan, aceasta ne afectează reacția noastră, fapt ce poate duce la un accident. Ei au făcut o cercetare, și au constatat faptul că atunci cînd omul ascultă muzica tare, el are nevoie de aproximativ 20% mai mult timp pentru a efectua aceleași exerciții fizice și mintale, pe care le efectuat în liniște.

Cînd muzica e prea tare, nu doar ne lezăm auzul, dar și ne distragem mult atenția, astfel crește probabilitatea că șoferul v-a încălca regulile de circulație. La fel se dublează șansa de a trece la semafor atunci cînd e roșu.

Tot acești oameni de știință au făcut un experiment cu ajutorul unor voluntari, în care i-au rugat să facă diferite activități, schimbînd volumul muzicii de la 53 decibeli (o simplă gălăgie în oficiu) pînă la 93 decibeli (gălăgia provocată de o instalație de foraj). Astfel ei au constatat că pe măsură ce creștea volumul sunetului-scădea nivelul de atenție și concentrare, iar la luarea deciziilor-reacția voluntarilor a scăzut cu 20% .

Psihologul Conrad King susține că șoferii să fie atenți la piesele ce le ascultă în timp ce conduc automobilul, deoarece viteza lor la fel contează.
”De regulă dacă viteza piesei depășește 60 de bătăi pe minut, se intensifică ritmul cardiac și crește tensiunea arterială a ascultătorului.” -zice King.

În concluzie, șoferii ar trebui să-și aleagă cu grijă pisele sau postul de radio care îl ascultă în timp ce conduc, nu doar pentru propria sănătate, dar și pentru siguranța celor din jur.

Exit mobile version