Site icon studentus.md

Aplică la proiectul ”Mass-media pentru tineri”

Aplica Proiect Mass-media pentru tineri

În cadrul proiectului ”Mass-media pentru tineri” implementat de CNOSM, cu suportul financiar al Ministerului Tineretului și Sportului, se lansează un CONCURS deschis pentru tineri, care doresc să obțină abilități în domeniul jurnalismului online și radio, să urmeze un stagiu de practică în cadrul unei instituții media.
Vor fi selectați 30 participanți, care vor beneficia de o serie de training-uri și workshop-uri , desfășurate inclusiv și în cadrul unei tabere de vară. Training-urile vor instrui tinerii în următoarele domenii: inițiere în jurnalism, presa scrisă, jurnalism radio, jurnalism online, dicție, promovare online, tehnici de interviu, mass-media design, educația prin media și securitate online. În cadrul atelierelor de lucru, participanții monitorizați de profesioniști în domeniu vor: scrie și edita articole, realiza interviuri, scrie o recenzie, produce emisiuni la radio și vor testa diferite tehnici de Social Media pentru promovarea produselor proprii. Ulterior, tinerii jurnaliști vor scrie articole cu știri din educație, social, evenimente, sport și lifestyle pentru portalul www.studentus.md și vor produce emisiuni radio muzicale, sociale și de divertisment pentru ”Radio Studentus”.
În cadrul acestui stagiu, tinerii jurnaliști vor activa timp de 5 luni la ”Radio Studentus” și portalul www.studentus.md.
Toate cheltuielile de instruire a participanților, producere a emisiunilor, deplasare și cazare la tabăra de vară vor fi suportate de organizatori.
Persoanele interesate pot completa formularul de aplicare până la data de 9.05.2017. Doar candidații preselectați vor fi contactați.
Pentru mai multe detalii și informații suplimentare o puteți contacta pe Ana-Maria Cîrja, Manager de proiect la 069 220 263.

Exit mobile version