Site icon studentus.md

A fost inaugurată casa-muzeu „Grigore Vieru” din satul Pererâta

Casa-muzeu „Grigore Vieru” a fost inaugurată, astăzi, în satul de baștină a poetului, Pererâta, raionul Briceni.

„Casa orfană a poetului a devenit astăzi plină, de lume și de bucurii, iar Grigore Vieru a revenit acasă prin versurile sale. Suntem datori să cinstim memoria poetului și să trăim cu cuvintele lui Grigore Vieru”, a menționat Președintele Parlamentului, Andrian Candu, prezent la eveniment.

Ministrul Culturii Monica Babuc a remarcat că deschiderea muzeului reprezintă un act de înaltă preţuire a poetului, care va pune în valoare moştenirea literară lăsată. „Casa-muzeu îl aduce pe Grigore Vieru mai aproape de noi. Sper că vor veni pelerini din tot spațiul românesc pentru a se închina celui care a zidit icoana acestui neam”, a spus Monica Babuc.
Primul cadou oferit complexului muzeal a venit din partea Speakerului Andrian Candu – un tablou ce-l înfățișează pe Grigore Vieru, semnat de pictorul Leonid Popescu.
Artiști notorii, precum și elevi din localitate au pregătit un program artistic emoționant ce a inclus recitaluri de poezie și muzică pe versurile lui Grigore Vieru. De asemenea, în curtea Casei-muzeu a fost dezvelit bustul poetului, iar un sobor de preoți a oficiat un serviciu divin de sfințire a complexului muzeal.
Pentru publicul larg este deschisă și o expoziție a creației lui Grigore Vieru, ce conține volume cu poezii editate pe parcursul anilor, manuscrise, fotografii, volume de traduceri și critică literară.

sursa: unimedia.info

Exit mobile version