Site icon studentus.md

Avertisment din partea medicilor pentru acest sezon

Puful de plop, dar și polenul de tei provoacă reacţii alergice. Pentru a trece peste această perioadă cu alergii sezoniere, oamenii trebuie să evite plimbările, mai ales între 9 şi 10 dimineaţa, în locurile unde sunt copaci înfloriţi. Dacă apar reacții alergice, este important ca persoana să meargă la medicul specialist, a declarat pentru IPN medicul alergolog , Iraida Serebreanschi, de la Spitalul Clinic Republican.

„Dacă diagnoza se pune corect, și tratamentul este mai eficient. Primul pas este adresarea la medicul ORL și la medical alergolog specialist, unde se vor face teste cutanate sau niște teste de sânge, după care se depistează dacă într-adevăr există o problemă alergică”, explică medicul.

Rinita de sezon se manifestă prin înfundarea nasului, strănuturi, mâncărime de nas. În martie-mai, reacții alergice pot provoca mesteacănul, plopul, stejarul, salcâmul, teiul și nu doar. Reacția alergică apare după ce polenul ajunge pe mucoasa nazală, se produce o inflamație, o reacție exagerată alergică la acest polen. „Nu putem să scăpăm de puf. Chiar dacă stăm în casă, oricum intră pe geam. Fiind alergici, mucoasa se irită și creează disconfort”, a spus medicul.

Copiii cel mai des fac rinite alergice. Cu vârsta simptomele se atenuează. „Copiii sunt cel mai des expuși deoarece merg la terenul de joacă, lângă parcuri, pun mânuțele la ochi și polenul ajunge mai ușor pe mucoasp”, a explicat Iraida Serebreanschi.

Recomandarea este să se evite plimbările în locurile cu mulți arbori care pot da alergie. Îndepărtarea alergenului, prin spălarea feței cu apă curgătoare, dar și schimbarea hainelor cu care persoana a mers la plimbare, ajută la eliminarea simptomelor.

„Dacă este stabilit diagnosticul și se cunoaște cu siguranță că este o rinită alergică, neapărat medicul va prescrie preparate antialergice, antihistaminice și picături locale”, a adăugat Iraida Serebreanschi.

Dacă rinita nu se tratează la timp, riscă să treacă în astm bronshic, bronșită alergică sau poate ajunge și la edem. Nu este fatal, dar poate trece într-o boală cronică.

Stagiar: Igor Grițco

Exit mobile version