Site icon studentus.md

Moldova fără pungi din plastic

Începând cu 1 ianuarie 2017, supermarketurile din R. Moldova ar putea primi interdicția de a mai vinde pungi din plastic la ambalarea cumpărăturilor cetățenilor.

O propunere în acest sens a venit din partea deputaților Partidului Liberal, care au înregistrat în Parlament o inițiativă legislativă prin care se va interzice comercializarea pungilor din plastic de unică folosință și, totodată, se vor stabili amenzi pentru cei care vor încălca regulile.

Potrivit documentului, în cazul magazinelor mari, interdicția va fi aplicată începând de anul viitor. Din 1 ianuarie 2018, nu vor mai putea vinde pungi din plastic nici magazinele cu suprafață medie și mică, iar din 2020 – nici unitățile comerciale ambulante.
Totodată, liberalii propun să fie completat Codul Contravențional pentru a putea aplica amenzi celor care vor încălca noul regulament. Unitățile comerciale vor plăti amenzi cuprinse între două mii și patru mii de lei, dacă vor continua să vândă pungi din plastic.
În nota informativă a proiectului, deputații motivează că în R. Moldova pungile din plastic sunt aruncate la gunoiști împreună cu deșeurile menajere sau sunt aruncate pe străzi, în râuri și lacuri. Asta are un impact dezastruos asupra mediului înconjurător, deoarece plasticul degradează în cel puțin o sută de ani.
Liberalii fac trimitere și la date statistice, care arată că un cetățean al R. Moldova folosește anual circa 140 de pungi de plastic. Asta înseamnă 420 de milioane de pungi în total la nivel republican.
Deputații propun magazinelor să înceapă a folosi alte tipuri de sacoșe din hârtie sau plastic biodegradabil sau din stofă pe care cetățenii să le cumpere, iar ulterior să le poată reutiliza.
Precizăm că Uniunea Europeană a declarat război pungilor din plastic încă în 2013. Unele state permit doar utilizarea pungilor din hârtie la magazine și a trăistuțelor din pânză. Pungile din plastic sunt deja interzise în Los Angeles, San Francisco, statul California.

 

sursa:www.ziarulnational.md

Exit mobile version