Site icon studentus.md

Trolleybook – ediţia a II-a a programului de lecturi estivale

 Pe 1 iunie 2015, la ora 11:00, adică de Ziua internaţională a copilului, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, susţinută de Primăria Municipiului Chişinău, a lansat proiectul Trolleybook. Director general la Biblioteca Municipală „B.P. Haşdeu” , Mariana Harjevschi, a explicat că ideea realizării acestui proiect a venit din dorința de a promova lectura în rândul cetăţenilor.

 În acest an, după cum ne-au informat cei de la chisinau.md, Trolleybook-ul este amplasat în parcul de distracţii Aventura Parc, sectorul Buiucani (Chişinău, strada Ghioceilor nr. 1).

Scopul Proiectului este promovarea şi încurajarea lecturii ca mijloc de dezvoltare culturală şi creativă a comunităţii chişinăuiene, orientarea spre valorile literare şi organizarea eficientă a timpului liber în perioada estivală.

În cadrul activităţilor organizate, Biblioteca Municipală va îmbina toate metodele accesibile de cunoaştere: lectură, concursuri, ateliere de creaţie, jocuri pe calculator, care vor contribui la dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei la copii şi adolescenţi, vor atrage spre lectură diferite categorii de potenţiali utilizatori. Noutatea sezonului – lectura în format electronic pe eReadere, care conţin peste 500 de titluri.

Trolleybook-ul va oferi accesul gratuit la servicii de lectură, informare şi recreere, în regim de filială (punct de servicii) a Bibliotecii Municipale şi va funcţiona în perioada 1 iunie – 31 august 2015 după următorul program: Marți – Duminică între orele 11-00 și 18-00.

Ei bine, nu ratați șansa de a avea parte de clipe frumoase, relaxante, pline de bucurii-şi desigur, momente plăcute alături de eroii cărţilor preferate!

Exit mobile version