Site icon studentus.md

Întrebarea anului 2013 este a lui Orest Dabija

   Este al șaselea an în care se desfășoară concursul ”Întrebarea anului” în cadrul Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale. Întrebările intrate în competiție trebuiau propuse de autori sau jucători, apoi votate.

 

În perioada 23-31 decembrie 2013, au fost înscrise întrebările în concurs, iar în perioada 1-7 ianuarie membrii clubului au putut vota cea mai bună întrebare.

În concurs au fost înscrise 16 întrebări.

Iată cele mai bune și memorabile întrebări ale anului 2013 din toate competițiile Clubului Moldovenesc de Jocuri Intelectuale.

5. Eugenia Grosu 

     În Japoneza un bine cunoscut proverb sună cam așa: “Mizaru, Kikazaru, Iwazaru”. În orient acest proverb are semnificația de a nu “găzdui” gânduri rele. În occident, acest proverb este folosit mai mult pentru a-i descrie pe cei ignoranți. Există și o imagine bine cunoscută care caracterizează acest proverb. Peste un minut răspundeți care ar fi una din variantele traducerii cuvântului “zaru” în română?

4. Octavian Sirețeanu 

     Reacţia de spaimă care a apărut pe marele ecran s-a datorat atît calităţilor actoriceşti ale lui John Marley, dar şi faptului că atunci când s-a filmat scena nu s-a mai utilizat un obiect de plastic, ci unul real, obţinut de la o fabrică de alimente pentru câini. Şi asta fără ca John să fie avertizat.

Despre ce film este vorba?

3. Octavian Sirețeanu 

       Comentînd moartea regelui Richard al III-lea pe câmpul de luptă de la Bosworth în 1485, un istoric spune că acesta, probabil, nu ar fi murit dacă ar fi avut măcar un „Purice”.

Care personalitate cu o soartă mai bună este contrapusă în acest caz de istoric lui Richard al III-lea?

2. Alexei Șerșun 

       În anul 2005 Craig Hecht a decis să formeze o trupă muzicală. După multiplele căutări, el a găsit o denumire potrivită. Denumirea trupei provine de la un citat al lui Mitch Hedberg: “I went to see the doctor. All he did was suck blood from my neck. Don’t go see Doctor …”, ceea ce se traduce ca “Eu am fost la un doctor. Tot ceea ce a făcut – mi-a supt tot sângele. Nu vă duceți să-l vedeți pe doctorul …”. Vă rugăm să restabiliți denumirea acestei trupe muzicale.

1. Orest Dabija 

   Elie Wiesel ne relatează că în cea mai memorabilă zi a vieţii sale, de dânsul s-a apropiat un om slab, jegos şi aparent nebun. L-a întrebat câţi ani are. Elie a răspuns – 15. Omul i-a zis, nu 15, dar 18, ai înţeles? 18! După asta omul l-a întrebat şi pe tatăl lui Elie ce vârstă are. Tatăl lui Elie a răspuns – 50. Omul i-a zis: Nu, nu, ai 40, nu 50, 40!

Întrebare: Unde s-a petrecut acţiunea?

Câștigătorii competițiilor precedente sunt:

2012 – nu a avut loc.
2011 – Eugen Bîbîlici (10 Lei) cu întrebarea despre ”ultimul mohican”. Evenimentul anului – Seria de jocuri de la Moldcell Cafe. Jucătorul anului – Grigori Alhazov. Premiu fairplay – tot Clubul.
2010 – Petru Sula (10 Lei) cu întrebarea despre ”paștele cailor”. Evenimentul anului – Aniversarea celor 10 ani ai clubului. Jucătorul anului – Marcel Spătaru. Premiul fairplay – Echipa GS.
2009 – Natan Garștea (Mix) cu întrebarea despre „abecedar”.
2008 – Doina Leca (Asachi) cu întrebarea despre „donatori”.
2007 – Octavian Sirețeanu (Asachi) cu întrebarea despre „Ialoveni”.

Mai multe detalii pe www.cuc.md

                                                                                                                                Natalia Vulpe,UPSC I. Creangă

Exit mobile version