Site icon studentus.md

Pokerul în Moldova – între adrenalină și stăpînire de sine

   Astăzi, pokerul ocupă tot mai mult teren în lume.

Și dacă tot e atît de răspîndit, haideți să tragem o privire asupra istoriei acestuia, apoi săfacem o mică analiză la cum/ cu ce se mănîncă el. Ce este pokerul?  El este un joc de cărți bazat pe bani, de mai multe feluri ( Omaha, Stud, FiveCardDraw, Badugi), dar cel mai jucat este Texas Hold’em. Texas Hold’em şi-a început statutul său de cult în timpul anilor 1970, când a apărut ca joc principal în World Series of Poker. Pe cînd primele poker room-uri online au apărut în 1998, dar boom-ul principal care a determinat ca astăzi să fie cel mai popular dintre toate tipurile şi să fie jucat regulat în sălile principale de poker online, a fost cînd în 2003,Chris Moneymaker, utilizator al camerei de poker online PokerStars, a cîștigat bilet pentru WSOP, ca apoi să ia primul loc de 2,5milioane de dolari în acest turneu,devenind  instant multi-milionar. Acesta, a fost desemnat campion mondial,  inspirînd foarte mulți jucători de poker, fiind  încă începător și antrenîndu-se doar online. După ce Moneymaker a afirmat că pe PokerStars oricine poate cîștiga, site-ul a adunat mai mulți amatori decît toate celelalte site-uri existente împreună. Ei au fost atrași de ideea că un jucător ce nu a pus piciorul niciodată într-un casino real, are șansa să cîștige foarte mulți bani. Astfel, acest fenomen a luat amploare și în Moldova. Pokeriștii noștri au început să simtă gustul banilor, inclusiv și golul din buzunar uneori, dar, în condițiile economice existente, această situație a fost inevitabilă, de unde și pokerul a început să devină, pentru unii, poate un hobby care ușor- ușor aduce bani, cît și pentru alții-principala  sursă de venit, chiar dacă s-au simțit multe downswing-uri, inclusiv upswing-uri, și acele  badbeat-uri care au fost la ordinea zilei.

Succesul a fost atins de mulți jucători de poker din Republica Moldova. „Masteronie”; „Tunaru”; „MD IACONI”; „MegaOlegator” au înregistrat fiecare peste 15 mii $ în anul 2013, jucînd poker online, conform datelor oferite de www.officialpokerrankings.com. Dar offline,  locul 1 care a fost premiat cu 110 mii $ în cadrul celui mai prestigios campionat de poker de pe teritoriul CSI- Russian Poker Tour, a fost cîștigat de Gheorghe Butuc.  De asemenea, se joacă și la noi poker offline în Chișinău. Cel mai frecventat poker club este Poker Land, unde se organizează diferite turnee cu premii atrăgătoare. Amintesc că în prezent, jocurile de noroc online nu sunt reglementate în Republica Moldova, respectiv acestea nu pot fi interzise, pe cînd offline, ele sunt permise conform legii nr. 285 cu privire la jocurile de noroc din  data de 18.02.1999.

Aceste personaje ale realității noastre deja consideră pokerul  lucrul său. Un serviciu cu un program flexibil, ore de muncă după preferințe, pauză la fiecare oră, călătorii peste hotarele țării unde se organizează mari turnee- sunt cîteva dintre avantajele care  i-au determinat „să joace serios”.  Dar, pe lîngă cele numite, există unele dezavantaje ca la orice alt serviciu. În primul rînd,  se schimbă în totalitate modul de viață. Stînd în fața computerului mult timp, privirea are de suferit, precum și lipsa de exercițiu poate avea consecințe grave asupra sănătății, iar obiceiurile inadecvate de somn  mărește lista de factori  care acționează negativ asupra metabolismului. Desigur, pentru unii noaptea a devenit zi, iar ziua-noapte: „Cel mai greu este cu orarul. Jocurile încep seara și se termină după miezul nopții. Ziua dorm, noaptea lucrez,  nu mai văd soarele. Încerc să mențin ritmul prin diferite plimbări la aer liber, merg la bazin, oricum, trebuie să fiu  pregătit atît psihologic cît și fizic pentru așa mod de viață”, spune Tunaru.

Pokerul nu e grădina unde înfloresc emoțiile. În joc, nu trebuie să existe sentimente, atașament sau depresie. Nu trebuie să persiste frica pentru a lua decizii, de asemenea, factori precum alcoolul sau accesarea facebook-ului în timpul unei sesiuni de lucru, pot influența negativ asupra procesului. Controlarea sau stăpînirea de sine și managementul eficient al bankroll-ului promit un succes foarte motivațional. Sunt de acord că jocurile de noroc creează dependență și pokerul pare să se încadreze în aceste limite, dar luînd în considerație faptul că  20% de noroc din joc și restul 80% de cunoștințe și profesionalism, fac acest tip de joc să fie exclus parțial din categoria menționată mai sus. „De exemplu, în Brazilia pokerul e studiat în unele universități, astfel el este considerat o ramură a sportului, ceea ce nu pot lăuda situația din Republica Moldova. A fost emis un ordin în 2010, conform căruia pokerul era recunoscut sport, dar spre nefericirea pokeriștilor, a fost abrogat în 2012. În afară de aceasta, dat fiind faptul că gîndirea moldovenilor e puțin înapoiată, auzind de poker și că lucrezi astfel,  imediat te etichetează ca un dependent de jocuri de noroc și încep să te considere un inamic al societății” , susține Masteronie.

Pentru a ajunge profesionist în poker, precum Daniel Negreanu, pe plan mondial, trebuie să știi ce vrei. Dacă vrei doar bani, atunci poker-ul nu-i de tine, iar banii investiți vor fi pierduți, iar dacă dorești să fii „specialist”, trebuie să înveți, să pui teoria în practică, să fii sîrguincios, să jertfești și nu în ultimul rînd, să fii prieten cu matematica. Astfel, treapta de la un fish căruia îi curge adrenalina în sînge, spre un regular cu programa Hold’em Manager pornită și cu siguranța de sine în a obține primul loc pentru a-și lărgi bankroll-ul, este sărită, cu ușurință.

                                                                                        Autor:  Georgeta Carasiucenco

Exit mobile version