Se zice că cei mai frumoși și importanți ani sunt anii studenției. Acei ani în care întâlnim oameni și trăim situații care își vor lăsa apoi un ecou asupra personalității fiecăruia. Acei ani în care legăm prietenii pentru o viață, tocim până la refuz, murim de emoții la fiecare examen apoi facem party-uri de ne merge vestea. Ani în care avantajul nostru cel mai mare este TINEREȚEA, iar asta merge mână în mână cu entuziasmul și energia pe care le avem din abundență.
Viața de student e minunată și este plină de provocări, iar acestea devin mai mari atunci când ești student la medicină. Am vrut să aflu care sunt cele mai mari provocări din viața de student la medicină, așa că nu am ezitat să aflu părerea mediciniștilor de la USMF N. Testemițanu.
- Cel mai greu a fost să trec la un mod de viață dezechilibrat, să nu dorm nopțile, să reușesc să susțin toate totalizările la timp.
2. A trebuit să renunț să merg în fiecare weekend acasă. Asta a fost insuportabil pentru mine. De ce? Pentru că eu am o relație foarte frumoasă cu familia mea.
3. Să pierd prietenii cei mai dragi și mai buni, oameni care erau practic surori și frați pentru mine. Să renunț la convorbiri telefonice cu părinții din cauza lipsei timpului. Să rămân fără bani la sfârșit de săptămână și să mănânc Mivina.
4. Cea mai mare provocare a fost atunci când am adormit în maxi-taxi cu cartea pe brațe și m-am trezit la stația terminus. De fapt, șoferul a fost cel care m-a trezit.
5. A fost o provocare să mă adaptez vieții de cămin, într-o minusculă odaie de doi pe doi și să învăț să împart spațiul locativ cu colegii mei.
6. Pe mine m-a speriat prima mea întâlnire cu cadavrul, cu oasele. Nu mă puteam apropia la început de el pentru că îmi era frică și pentru că nu suportam ’’aroma’’ pe care o răspândea. Dar asta a fost doar la început. După o lună de anatomie puteam să și mănânc deasupra cadavrului fără careva probleme.
7. Eu am întâlnit dificultăți de adaptare. Așa că cea mai mare provocare a fost adaptarea. Trebuia să mă încadrez în comunitate, însă eu prima jumătate de an nu vorbeam cu nimeni. Mă simțeam mai bine dacă stăteam singură. Dar n-a fost să fie pentru că a trebuit să învăț să lucrez în grup. După o vreme m-am acomodat cumva. Dar nu trece mai mult de un an și eu aflu că sunt transferată în grupa francofonă. Așa că povestea cu adaptarea o ia de la început.
8. La medicină trebuie să fii puternic psihologic. Să faci față colegilor egoiști. Cea mai mare provocare a fost să încerc să am încredere în oameni, dar apoi mi-am dat seama că n-a fost o idee bună.
9. Provocarea pentru mine a fost să am curajul să-mi urmez visul de a deveni medic, să renunț aproape la tot și să mă resemnez pur și simplu. De ce? Pentru că asta a fost alegerea mea pe care am făcut-o în mod conștient și pe care mi-o asum în totalitate. De aici rezultă că medicina m-a provocat să devin o persoană matură.
10. Gestionarea timpului și examenele care mereu vin prea repede, asta e cea mai mare provocare.
11. Să înveți într-o noapte ceea ce n-ai învățat într-un semestru întreg.
12. Pentru mine cea mai strașnică provocare a fost biochimia cu ciclul Krebs, cu glicoliza aerobă și anaerobă, cu toate formulele și reacțiile care semănau cu niște dinozauri.
13. Mi-a fost dificil la început atunci când trebuia să vorbesc despre un subiect în fața colegilor mei. Eram nesigură și din această cauză, uneori, aveam și note mai mici.
14. Medicina m-a provocat, asta o știu sigur. Am ajuns să mă înving singur pe mine în momentul în care creierul îmi spunea că nu mai poate, iar eu nu-mi permiteam să las mâinile în jos. Asta m-a determinat să încerc iar și iar până îmi reușește.
Acestea au fost răspunsurile și ideile mediciniștilor vis-a-vis de provocările pe care le-au avut ei în calitatea lor de studenți. Eu am încercat să pun în evidență specificul comunității studențești. Iar când zic comunitate studențească, mă refer atât la fiecare membru al ei cât și la structura de ansamblu. Concluzia finală spune că intensitatea provocărilor este direct proporțională cu relația timp disponibil – volum de studiu.