Site icon studentus.md

Locul 1 nu este totul! Reacția Simonei Halep, după o noapte de reflecție

Simona Halep a fost eliminată în sferturile de finală de la Wimbledon, după 7-6, 6-7, 4-6 cu Johanna Konta și a ratat pentru a treia oară șansa de a urca în fotoliul de lider al clasamentului WTA.

„Am învățat că toată lumea vrea să trăiască pe vârful unui munte, fără să știe că adevărata fericire este în felul în care urci pantele abrupte spre vîrf”, a scris pe  contul de Instagram.

Simona Halep a fost la doar două mingi de victorie, de semifinalele de la Wimbledon şi, mai ales, de locul 1 mondial. Însă romînca a ratat şansa de a cîştiga şi de a deveni noul lider WTA.

A doua favorită de la Londra a condus cu 1-0 la seturi şi a avut 5-4 şi două servicii în tie-break-ul actului secund, dar Johanna Konta a revenit, a luat setul, apoi s-a impus şi în decisiv, pentru a deveni prima jucătoare din Marea Britanie calificată în penultimul act laAll England Club după 39 de ani.

Konta a cîştigat cu 6-7, 7-6, 6-4, după 2 ore şi 38 de minute, şi va juca pentru un loc în finală cu Venus Williams, cea care a eliminat-o pe campioana de la Roland Garros, Jelena Ostapenko.

Aflată pentru al doilea an la rînd în sferturi la Wimbledon şi cu posibilitatea de a deveni numărul 1 mondial, Simona a început meciul excelent. A reuşit repede break-ul şi a condus cu 3-0 şi 4-1. Konta a reuşit să echilibreze duelul şi a împins primul set în tie-break.

Acolo, românca  a cîștigat spectaculos punctul de 2-1, apoi s-a dezlănţuit, adversara sa reuşind să mai cîştige un singur punct. Halep s-a impus cu 7-2 şi era excelent plasată în cursa pentru primul loc al clasamentului WTA.

Setul al doilea a stat sub semnul echilibrului. Ambele jucătoare şi-au făcut serviciul, iar în tie-break s-a mers de asemenea umăr la umăr. La 5-4 pentru Simona, britanica a luat trei puncte la rînd şi a trimis meciul în decisiv.

În al treilea set s-a mers cu serviciul până la 3-2. Un game slab al Simonei i-a permis Johannei Konta să facă break-ul care s-a dovedit decisiv. Meciul s-a încheiat cu  o mică polemică. La ultima minge, strigătul unei spectatoare a determinat-o pe Halep să se oprească şi să trimită slab în fileu.

Victorie pentru Konta, care îi calcă pe urme Virginiei Wade, ultima britanică semifinalistă la Londra, în 1978. Însă marea cîştigătoare este Karolina Pliskova. Cehoaica a profitat de eşecul Simonei Halep, al treilea la rînd, şi este noul număr 1 mondial.

Exit mobile version