Site icon studentus.md

Cele mai bune exerciții pentru fese și coapse perfecte

 

Dacă bărbaţii au tendinţa să „facă burtă”, femeile au nenorocul să-şi vadă fesele şi coapsele devenind, pe parcursul anilor, flasce şi grase. Pentru a combate această „calamitate”, ai nevoie de o metodă dură, dar eficientă!

Nu uita că indiferent de câte exerciţii ai face, stilul de viaţă sănătos joacă un rol extrem de important. Nu ignora dieta şi încearcă să consumi alimente sănătoase şi să te abţii de la gustările „păcătoase”.

Pernuţele: o moştenire din vremea foametei

Viaţa femeii din epoca de piatră se rezuma la creşterea numeroşilor copii, asigurându-le pe cât posibil şanse mai bune la supravieţuire. Pentru a face faţă nevoilor energetice ridicate determinate de sarcinile şi alăptările repetate, Mama Natură a dat dovadă de prevedere: o rezervă adipoasă amplasată pe fese şi coapse – un stoc ideal din care doamnele de atunci îşi puteau extrage energia necesară.

Astăzi, cu toate că nu mai locuim în grote şi că sarcina nu mai aminteşte prin nimic de aventura riscantă de odinioarp, ne-am păstrat moştenirea strămoaşelor, sub forma tendinţei de a căpăta rotunjimi fesiere. Acest surplus de grăsime poate fi combătut printr-o serie de procedee care şi-au demonstrat deja eficacitatea:

Muşchii fesieri

Ca şi muşchii abdominali, sunt situaţi pe trei niveluri:

Câteva mişcări simple şi eficiente:

Dacă nu ai suficient timp sau îţi lipseşte curajul de a face un sport, îţi poţi tonifia totuşi fesele practicând acasă, timp de 10 minute pe zi, exerciţiile următoare.

Exerciţiul 1

Întinde-te pe podea pe o parte şi sprijină-ţi capul pe braţul întins în prelungirea corpului; celălalt braţ este îndoit în faţa pieptului, cu palma întinsă pe sol. Îndinde bine coloana vertebrală, pentru a fi cât mai dreaptă posibil.

Îndoaie picioarele în unghi drept cu bazinul; gambele sunt perpendiculare pe coapse; labele picioarelor trebuie menţinute în permanenţă flexate, paralele cu coapsele. Din această poziţie, ridică şi coboară alternativ piciorul aflat sus. Te poţi sprijini pe palma întinsă pe sol, împingând în ea dacă exerciţiul ţi se pare prea dificil.

Fă minim 10 ridicări ale fiecărui picior!

Exerciţiul 2

Poziţia de plecare: sprijinită pe coate şi genunchi. Ridică un picior în lateral, menţinând genunchiul îndoit; laba piciorului este flexată. Unghiul drept dintre coapsă şi gambă trebuie menţinut pe toată durata exerciţiului.

Nu pune genunghiul pe podea de fiecare dată. Menţine gambele şi braţele perpendiculare faţă de trunchi, pentru a nu te dezechilibra.

Fă 12 ridicări ale fiecărui picior!

Exerciţiul 3

Stai în picioare, îndoaie un genunchi şi du celălat picior în spate, întins, până la nivelul celui dintâi (acesta din urmă rămânând imobil).

La întinderea maximă, călcâiul este ridicat de la sol. Menţine spatele cât mai drept posibil, cu umerii traşi bine spre spate. Capul este ridicat în permanenţă.

Fă 20 de deplasări ale fiecărui picior!

sursa: csid.ro

 

Exit mobile version