Site icon studentus.md

Vom avea cine să ne lecuiască, dar nu și cine să ne învețe

Astăzi, pe data de 21 iulie 2014, a fost dat start admiterii la universitățile din Republica Moldova. Pe când la unele dintre instituții rândul părea interminabil, altele își petreceau ziua așteptarea studenților doritori să se înscrie.

De o zi grea au avut parte cei care au venit la admitere încă din prima zi la USMF „Nicolae Testemițanu”. Rândul părea interminabil, și chiar și unii din cei care au venit de dimineața pentru a depune actele încă își mai așteptau pe la ora 4 rândul.

Maria: Stau aici încă de dimineață și nu mi-a venit rândul. Sper să depun cât mai repede și să plec. Sunt obosită și nici măcar nu am mâncat.

Cristian: Am venit să depun încă de astăzi, din prima zi, pentru că mă grăbesc. Poimâine plec peste hotare la odihnă.

La Academia de Studii Economice din Moldova lucrurile stăteau cu totul altfel. Chiar dacă studenți care au venit să depună din prima zi erau destul de mulți, nu vedeai cozi ca în fața USMF. Procesul de admitere avea loc în interiorul blocului F și era relativ mult mai rapid.

Dorin: Nu am stat mult în rând. Am depus actele necesare și plec acum și la UTM. Sper ca și acolo să nu cheltui mult timp. Am depus astăzi pentru că, după câte știu de la prietenii care sunt deja studenți, în prima zi nu sunt mulți care depun, și am vrut să o fac când e mai liber.

Un contrast razant între primele două universități și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”. Chiar dacă admiterea avea loc în interiorul blocului, uimea faptul că nu găseai nici un student în curtea universității. Și aceasta doar la orele 3, când între timp, în fața USMF nu aveai unde să bagi un ac.

Bogdan Velișco, USM

Exit mobile version