Site icon studentus.md

Se caută cel mai bun student de la ASEM

ASEM e o instituţie care îţi oferă posibilitatea să faci o incursiune în universul aspiraţiilor; e o inspiraţie pentru setoşii de realizări. Pe lîngă studii de calitate,  sînt organizate concursuri, prin care îţi construieşti un CV bogat, un nume şi o experienţă de neuitat.

Astfel, anual ziua de 17 noiembrie alipeşte o filă la tradiţia ASEM: bucuria sărbătorii Ziua Studentului este completată de desemnarea a 10 cei mai buni studenţi ai anului cu pînă la 2 500 lei. Academia de studii Economice din Moldova lansează concursul „Cel mai bun student al ASEM 2013”. La concurs pot participa toți studenții ASEM (inclusiv masteranzii), cu excepția studenților din anul întâi de studii. Dosarul de participare va conține:

1. Formular de participare la concurs

2. Scrisoare de recomandare din partea unui profesor care cunoaşte activitatea academică şi cea extracurriculară a concurentului

3. Curriculum Vitae

4. Certificat academic din anul de studii precedent (ambele semestre), vizat de către decanatul facultăţii, cu indicarea notei medii pe fiecare semestru

5. Certificat academic – masteranzi (ambele semestre), vizat de către decanatul facultăţii, cu indicarea notei medii pe fiecare semestru; copia diplomei de licenţă – pentru masteranzii anului I.

6. Copii ale diplomelor obţinute la diverse concursuri, training-uri, conferințe, simpozioane etc.

7. Copii ale articolelor ştiinţifice sau/şi publicistice.

8. Copia buletinului de identitate, inclusiv fişa de însoţire.

Premiile vor fi după cum urmează:

Premiul Mare – o persoană – 2.500 lei

Premiul I – 2 persoane – câte 2.000 lei

Premiul II – 3 persoane – câte 1.500 lei

Premiul III – 4 persoane – câte 1.000 lei

Dosarele Participanților vor fi recepționate de către Serviciul Relații cu Publicul al ASEM (oficiul 101, bloc. A). Termenul de aplicare: 7 octombrie – 6 noiembrie 2013.

Exit mobile version