Site icon studentus.md

Cel mai bun student al anului

Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă  şi-a desemnat “Cel mai bun student al anului”.  Pentru concurs au fost depuse 84 de dosare , cu 36 dosare mai mult decît în anul precedent. Acest fapt denotă dorinţa tinerilor de a fi cei mai buni.

 Într-un final au fost alese 42 de dosare care au fost supuse unei analize minuţioase. Organizatorii au menţionat că le-a fost foarte greu să facă alegerile, participanţii fiind foarte buni. Studenţilor le-au fost acordate merite civice, ştiinţifice şi premii de excelenţă.

Printre premianţi se află şi Hropotinscaia Gabriela, studentă la Facultate de Arte Plastice şi Design, o tînără ambiţioasă şi mereu în acţiune care ne-a mărturisit: „ am avut emoţii pe parcursul concursului, dar mă bucur că a fost apreciată activitatea şi cunoştinţele mele, deoarece a fost o concurenţă acerbă.” Totodată tânăra şi-a îndemnat colegii să studieze şi să se implice activ căci „Ţara are nevoie de noi”.

Prorectorul UPS I. Creangă şi preşedintele comisiei de concurs, Valentin Cuşca a declarat :” această Săptămână a Tineretului a demonstrat că avem potenţial printre studenţi, urez multă baftă şi succese în continuare”.

 Evenimentul a fost găzduit de teatru Ginta Latină, unde s-au adunat studenţi, profesori, dar şi părinţii celor care aşteptau  cu nerăbdare anunţarea rezultatelor.

Atmosfera a fost caldă, elegantă, predominând buna dispoziţie . La finalul concursului toată lumea a rămas încântată de această iniţiativă de a promova tinerele talente.

 Nicolina Lupu, studenta ULIM

Exit mobile version