Site icon studentus.md

Marea Finală a concursului Dance Battle-2013

 La data de 08.09.2013 a avut loc marea finală a concursului de dansuri pentru studenţi  – “Dance Battle”, ediția a III-a. Gazda acestui eveniment a fost clubul de noapte Faraon, sponsorii generali fiind ACORD travel, CNOSM, Ministeru Educaţiei Tineretului şi Sportului din Republica Moldova.

   Pentru a intra în finală au concurat echipe de la 9 instituţii de învatămînt:  UTM, USM, ASEM, USMF, IRIM, UCCM, UASM, UPSC și ULIM. Finaliștii, care au ajuns să lupte pentru marele premiu în sumă de 10.000 lei, au fost  studenții de la UTM, ASEM, USMF, UCCM şi ULIM.  Concurenții au reușit să creeze atmosfera sărbătorilor de iarnă prin mișcările extraordinare, muzică energică, artististizm. Juriul format din  Donea Ion şi Drugăşteanu Iulia ca președinte, au apreciat cu multă obiectivitate evoluarea fiecărei echipe. Acest eveniment a fost organizat cu scopul de a promova modul sănătos de viață din Moldova.

 

   Printre probele obligatorii la care au fost supuse echipele era proba flash-mob-ului, ce a fost îndeplinită cu succes de către fiecare echipă. La fel, fiecare echipa a concurat în semifinală, cei mai puternici urmînd să demonstreze arta mișcărilor ritmice în finala.

   Astfel, echipele UTM, ASEM, USMF, ULIM și UCCM au fost cele care au luptat pentru locul I și au arătat tot posibiull și imposibilul in dans. Concurenţii au acceptat provocarea de a-şi expune imaginaţia , talentele , artistismul în cele 5 probe de dans: Dans Modern, Dans Clasic, Dans Popular, Energy şi Free Style. Pentru a uimi publicul juriul şi toţi iubitorii de dans, fiecare echipa a sacrificat timp, surse financiare  şi, desigur, o mulţime de idei şi nervi. Nu suma de bani a fost cea care i-a motivat să participe la acest concurs, ci dorința de a se exprima în dans și a prezenta universitatea la un alt nivel de apreciere. 

Gheorghe Buruiană, coordonatorul echipei USMF a dezvăluit că cel mai mare obstacol pentru echipa sa a fost căutarea costumelor pentru diferite etape a concursului. Deși, nu toţi participanţii au experienţă în dans, faptul ce i-a motivat să participe la „Dance Battle” a fost dorinţa de a menţine imaginea universităţii.

   Echipa de la ULIM  a recunoscut că s-a ciocnit cu o singură problemă numită neorganizarea, dar s-au evidențiat prin formarea rapidă a echipei și dansuri originale.

   Concurenţii din echipa ASEM au menționat că participarea la acest concurs a fost o adevărată provocare, ce au acceptat-o în urma unei propuneri și s-au dovedit să-și prezinte universitatea în mod excelent.

   Echipa feminină de la UCCM a demonstrat că fetele pot să se descurce perfect şi fără ajutorul băieţilor. Cele 5 fete au recunoscut că dansul pentru ele este ceva ce vine din suflet. Nu au avut nici un obstacol, plăcerea de a dansa fiind pe prim plan.

 

Locul de frunte l-a obţinut echipa UTM. Ei au avut într-adevăr o strategie foarte bună de alegere a conţinutului echipei,  fiecare din cei  8 membri avînd  experienţă în diferite stiluri de dans. Participanții au dedicat foarte mult timp pentru a dobîndi victoria, lucrînd zilnic și fără repaus. Scopul lor era nu obţinerea premiul mare, ci atragerea atenției publicului. După spusele studenților, banii obţinuți vor fi cheltuiți pentru odihnă. 

Astfel, susţinătorii echipelor au avut chiar mai multe emoţii decît  înșiși participanţii. Evenimentul „Dance Battle”a dat startul emoțiilor pozitive înaintea sărbătorilor de iarnă.   “Dance Battle”, ne vedem la anul, la ediția a IV-a!

Articol de: Scris de: Sanda Panteleimonov

 

 {pgslideshow id=57|width=640|height=480|delay=3000|image=L} 

 

Exit mobile version