Site icon studentus.md

Colaborare nouă între Leonardo DiCaprio și Martin Scorsese

Actorul Leonardo DiCaprio se alătură regizorului Martin Scorsese în proiectul cinematografic al studiourilor Paramount Pictures ‘The Devil in The White City’.

Proiectul, la care studiourile se gândesc de aproape un deceniu, îi reunește la aproximativ doi ani de la succesul peliculei ‘The Wolf of Wall Street’ pe actorul DiCaprio și regizorul Martin Scorsese.
Studiourile Paramount Pictures au achiziționat drepturile de producție ale cărții jurnalistului și scriitorului american Erik Larson ‘The Devil in the White City: Murder, Magic and Madness at the Fair That Changed America.’
Billy Ray, cel care a semnat scenariul filmelor ‘Captain Philips’ și ‘The Hunger Games’, va fi scenaristul filmului, iar producători vor fi DiCaprio, Jennifer Davisson, Stacey Sher, Martin Scorsese și Rick Yorn.
DiCaprio va interpreta personajul H.H. Holmes, criminal în serie din anii 1890, în Chicago.

‘The Devil in The White City’ a fost inițial în planurile de producție ale companiei Cruise/Wagner a lui Tom Cruise și Paula Wagner, însă aceștia au renunțat în 2004, iar Paramount Pictures au cumpărat, în 2007, drepturile de producție.

Pe lîngă marele succes ‘The Wolf of Wall Street’, DiCaprio și Scorsese au colaborat în filme ca ‘Gangs of New York, în anul 2002, ‘The Aviator’ (2004) ‘The Departed’ (2006) și ‘Shutter Island’ (2010).

sursa: http://www.agerpres.ro/

Exit mobile version