Site icon studentus.md

Medicament muzical

Muzica face ca toate lucrurile să pară mai bune. Ea face oamenii mai apropiați şi le reaminteşte ce dar preţios este viața.

 

Muzica bună este precum mâncarea bună – este pur şi simplu bună şi atât. Nu contează care îi sunt originile. Muzica trece dincolo de spaţiu şi timp, ea uneşte oameni, trece de bariere culturale care păreau impenetrabile până atunci. Muzică inspiră râsul, lacrimile, te îndeamnă să cânţi şi să dansezi. În acelaşi timp are un efect de alinare şi te emoţionează.

Muzică este bună pentru trupul şi mintea ta

Dacă te simţi la pământ, de ce să nu încerci un medicament muzical? Bob Marley spunea „Un lucru bun la muzică este că, atunci când te loveşte, nu simţi nici o durere”. Iar artistul avea dreptate.

Un studiu de la Universitatea din Missouri sugerează că dacă asculţi muzică atunci când eşti trist sau furios, muzica îţi oferă un impuls instant la starea ta de spirit şi te face să te simţi mai bine. De asemenea, există dovezi că muzică te poate ajută să reduci stresul şi anxietatea, în special dacă are un tempo lent şi nu este prea gălăgioasă.

Un studiu care a implicat pacienţii supuşi unor intervenţii chirurgicale, de exemplu, a constatat că atunci când oamenii au ascultat muzică înainte de o operaţie, muzica a redus nivelul de strers chiar mai mult decât medicamentele anti-anxietate.

Iar dacă eşti binecuvântat cu abilităţi muzicale şi poţi cânta la voce sau poţi cânta la un instrument, aceste activităţi – după cum s-a dovedit – te ajută să reduci stresul. Într-adevăr, muzica are numeroase beneficii de sănătate mentale şi fizice. S-a arătat că muzica ajută în orice situaţii, de la îmbunătăţirea memoriei, până la exerciţii.

Muzica este atât de puternică încât unii cercetători cred că aceasta poate de fapt, să prevină boala. Stresul are un impact negativ asupra sistemului nostru imunitar, prin faptul că determină creşterea nivelului de cortizol (hormonul stresului). După cum se ştie, muzica ajută la ameliorarea stresului. Prin urmare, ea ne ajută mintea şi ne îmbunătăţeşte sănătatea fizică.

Muzica interacţionează cu substanţele chimice produse de creierul nostru, aşa că nu este de mirare că avem acea senzaţie inexplicabilă de relaxare în acel moment în care un cântec într-adevăr ne vorbeşte nouă (un solo de chitară, de exemplu).

Robert J. Zatorre şi Valorie N. Salimpoor, amândoi neurologi, au condus o cercetare extinsă asupra impactului pe care îl are muzica asupra creierului. După cum explică cei doi oameni de ştiinţă: „Atunci când muzica plăcută este ascultată, este eliberată dopamina în striatum – o veche parte a creierului care se găseşte şi la alte vertebrate – care este cunoscută pentru faptul că răspunde în mod natural la stimulii de recompensă precum mâncarea şi sexul şi care este ţintită artificial de droguri precum cocaină şi amfetaminele.”

Mai simplu spus, creierul nostru este programat să fie mai fericit atunci când ascultăm muzică. Muzica vorbeşte şi ne afectează în moduri în care nici nu ne putem imagina. În acelaşi mod în care muzica este benefică pentru sănătatea noastră şi pentru perspectiva noastră generală asupra vieţii, fericirea ajută la îmbunătăţirea productivităţii.

În mod interesant, există o legătură între activitatea de a asculta muzică şi eficiență. Un studiu a arătat că 9 din 10 muncitori au avut performanţe mai bune în timp ce ascultau nişte melodii. De asemenea, a existat o corelaţie între eficientă şi tipul de muzică pe care angajaţii îl ascultau.

De exemplu, muzică clasică ajută în muncă ce implică numere şi cifre. Dacă trebuie să calculezi bugetul de vacanţă, Mozart ar putea fi cel mai bun prieten al tău în acest caz. Iar concluziile se pot extinde chiar mai departe şi putem afirmă că muzică este ingredientul secret atât pentru a fi mai fericiţi, cât şi pentru a fi mai productivi.

Sursa: feminis.ro

Exit mobile version