Site icon studentus.md

Spartachiada interuniversitară 2019

În perioada 11-12 mai, în incinta taberei de odihnă ,,Camping Vadul lui Vodă”, a avut loc Spartachiada locatarilor căminelor studențești – 2019, organizată de către Consiliul Național al Organizațiilor Studențești din Moldova cu suportul financiar al Federației Sindicale a Educației și Științei.

La eveniment au participat 5 instituții superioare de învățământ: Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat Medicină și Farmacie ,,Nicolae Testemițanu” și Universitatea Agrară de Stat din Moldova. În cadrul  Spartachiadei au fost delegați tinerii ce fac parte din comunitatea studenților și locuiesc în cămine.

Evenimentul a devenit deja o tradiție, din anul 2010 până în prezent, promovează modul sănătos de viață. De asemenea un alt scop al Spartachiadei este facilitarea interacțiunii studenților din diverse universități. Evenimentul este un bun prilej ca tinerii să iasă din zona de confort și să petreacă un weekend în afara orelor la universitate.

Spartachiada s-a desfășurat în două etape: în prima zi studenții au participat la competiții de mini-fotbal, volei, dame, șah și tenis de masă, în a două zi a avut loc tragerea odgonului și înmânarea premiilor, unde în clasament general UTM s-a plasat pe locul 1, USMF- locul 2, UASM- locul 3, ASEM- locul 4 și UPSC- locul 5.

Instituția Șah Dame Tenis de masă Mini-fotbal Volei Tragerea Odgonului Clasament general
Locul Locul Locul Locul Locul Locul Locul
UTM 2 1 2 3 1 2 1
USMF 3 4 4 2 2 1 2
UASM 1 3 1 5 3 5 3
ASEM 4 5 3 1 4 4 4
UPSC 5 2 5 4 5 3 5

Organizatorii aduc mulțumiri Federației Sindicale a Educației și Științei din Moldova și Administrațiilor instituțiilor de învățământ participante la competiții, pentru suportul acordat în realizarea evenimentului sportiv.

Pozele evenimentului.

 

Exit mobile version