Agenția universitară a Francofoniei (AUF), în colaborare cu Universitatea Tehnică din Moldova (UTM), Pentalog, Asociația Națională a Companiilor din domeniul TIC (ATIC) și Institutul universitar de tehnologie (IUT) din Rouen, Franța, au lansat prima formare universitară francofonă cu prezență sporită în întreprindere în Republica Moldova.
Evenimentul a avut loc în data de 28 mai 2018, ora 15.00, în sala Front End de la Tekwill.
Proiectul de creare al primei formări universitare francofone cu prezență sporită în întreprindere în Republica Moldova a fost selecționat în cadrul unui apel internațional la proiecte lansat de către AUF în 2017. Proiectul se va desfășura în beneficiul studenților și profesorilor de la Formarea universitară francofonă « Informatică » din cadrul Facultății Calculatoare, Informatică și Microelectronică a UTM grație unui parteneriat între Pentalog Moldova, ATIC, IUT Rouen și AUF. Proiectul se va desfășura în perioada mai 2018 – mai 2020 bugetul lui total fiind de peste 130 000 euro.
Obiectivele principale ale proiectului sunt, pe de o parte, facilitarea inserției profesionale a tinerilor absolvenți și ameliorarea competitivității lor pe piața muncii, iar pe de altă parte, modernizarea cursurilor și adaptarea curriculei la necesitățile mediului socio-economic local. Mai multe acțiuni vor contribui la realizarea acestor obiective : sporirea calității învățămîntului prin utilizarea metodelor inovante de învățare, și mai ales utilizarea metodelor centrate pe student într-o perspectivă acțională, prezența întreprinderii în universitate, alternanța studiilor în universitate cu prezența studenților în întreprindere, dotarea cu echipament performant.