Marți, 14.02.2023, ora 18.00, Sala Mare AVEȚI CEVA DE DECLARAT? de Georges Feydeau
Plictisită de viața de cuplu, Madam Chandebise conspiră cu cea mai bună prietenă pentru a-i incrimina credinciosului său soț un fals adulter. Soțul prietenei, hombre caliente, recunoaște scrisul, scoate pistolul și dă startul unui motaigne-russe care le întoarce tuturor viețile cu fundul în sus și revelând multe necunoscute într-o ecuație care vă va ține cu sufletul la gură pe tot parcursul spectacolului!
Miercuri, 15.02.2023, ora 18:00, Sala Mare TAKE, IANKE ȘI CADÂR de Victor Ion Popa
Povestea celor trei mici negustori – un român, un evreu şi un turc – a căror tihnă monotonă e tulburată de o dilemă de ordin personal, redefineşte relaţiile interetnice şi, în profunzime, cele interumane. Pe fondul tensiunilor sociale globale provocate de fenomenul migraţiei şi a relaţiilor uneori încordate şi alimentate politic dintre minorităţile etnice şi populaţia majoritară, „Take, Ianke şi Cadâr” formulează întrebări şi propune răspunsuri actuale într-o manieră plină de umor, în care slăbiciunile umane sunt tratate cu o ironică indulgenţă, iar posibilităţile de negociere prin înţelegere reciprocă sunt evidenţiate cu o inteligenţă fină.
Joi, 16.02.2023, ora 18:00 , Sala Mare POMUL VIEȚII de Dumitru Matcovschi
Povestea tristă a oamenilor calzi, emotivi, temperamentali, care sorbesc cu patimă din cupa suferinţelor, masă la care stau, deopotrivă, cu tragicul și comicul!
Vineri, 17.02.2023, ora 18:00, Sala Mare ROMEO ȘI JULIETA după William Shakespeare
În PREMIERĂ – o veche și mereu nouă poveste de dragoste și ură : „Romeo și Julieta” după William Shakespeare (traducere Anca Ignat și Alexandru M. Călin) în regia Luminiței Țâcu la Teatrul Național „Mihai Eminescu”.
Sâmbătă, 18.02.2023, ora 18:00, Sala Mare CASA MARE de Ion Druță